monitorulcj.ro Menu
Economie

Marea Britanie va deveni prima putere economică din Europa până în 2030

Marea Britanie va depăşi Franţa şi Germania şi va fi prima putere economică a Europei la orizontul lui 2030, potrivit unui studiu realizat de Centrul pentru Cercetare Economică şi Comercială (CEBR) publicat joi de The Daily Telegraph.

Potrivit acestui cerc de reflecţie (think tank), Marea Britanie va devansa Franţa în 2018, iar Germania către 2030, însă, la nivel mondial, va fi depăşită de către India şi Brazilia în acelaşi moment.

"Se preconizează că Germania îşi va pierde locul de prima economie a Europei de Vest în favoarea Marii Britanii către 2030, din cauza dezvoltării mai importante a populaţiei şi diminuării dependenţei faţă de alte economii europene" , se arată în studiul publicat în The Daily Telegraph, preluat de Mediafax.


"Dacă euro s-ar prăbuşi, perspectivele Germaniei s-au îmbunătăţi simţitor", potrivit aceleiaşi surse. "O Germanie bazată de marca germană ar fi prinsă din urmă de Marea Britanie după mulţi ani", apreciază cercul de reflecţie.

Preşedintele CEBR, Douglas McWilliams, afirmă că economia Marii Britanii s-ar putea dezvolta mai repede dacă ţara ar părăsi Uniunea Europeană (UE).


"Pe termen scurt, impactul (unei ieşiri din UE) ar fi, fără îndoială negativ", într-o primă etapă, "dar cred că după vreo cincispreze ani acesta ar deveni, probabil, pozitiv", a declarat McWilliams pentry The Daily Telegraph.