monitorulcj.ro Menu
Economie

Încasări mai mari la buget în martie

Conform datelor furnizate de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj (DGFP), în luna martie a acestui an s-au încasat 110 milioane lei la bugetul de stat.

 

Totodată, în martie, încasările au ajuns la 90 milioane la bugetul asigurărilor de sănătate, 38 milioane la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate şi 3 milioane la bugetul asigurărilor de şomaj.

Astfel, conform datelor furnizate de DGFP Cluj, în luna martie s-au adunat peste 241 milioane lei la bugetul general consolidat, în creştere cu opt procente faţă de perioada similară a anului trecut.

De asemenea, conform reprezentanţilor DGFP Cluj, ca urmare a acţiunilor de control întreprinse, au fost atrase la bugetul de stat consolidat venituri suplimentare de 16,3 milioane lei, aplicându-se în acelaşi timp 33 amenzi contravenţionale în cuantum de 654.000 lei. Din iniţiativa organelor de inspecţie fiscală, în luna martie au fost transmise organelor în drept în vederea efectuării cercetării patru sesizări penale, valoarea prejudiciului potenţial fiind de 7,8 milioane lei. De asemenea, s-au efectuat şi s-au raportat 124 controale inopinate, încrucişate şi cercetări la faţa locului.

Reprezentanţii Finanţelor clujene au anunţat că urmează să restituie agenţilor economici din judeţ 12,2 milioane de lei, bani datoraţi de stat din taxa pe valoarea adăugată (TVA). Deconturile se vor face în ordinea vechimii acestora. De altfel, la începutul acestei luni, ANAF a comunicat că în luna aprilie va rambursa TVA, la nivel naţional, în valoare de 1.128,5 milioane lei.