Economie
Bugetul municipiului Turda în 2014: peste 80 milioane de lei
Bugetul de venituri și cheltuieli al Turzii va avea în acest an o valoare aproximativ egală cu cea de anul trecut, acesta așteaptă girul consilierilor locali vineri, 31 ianuarie, în cadrul ședinței ordinare.
Proiectul bugetului local pentru anul 2013 prevedea realizarea unor venituri în valoare de 81.537.000 lei. În acest an bugetul este în ușoară scădere și este cifrat la 80.813. 000 lei.
Banii vor fi folosiţi cu precădere, pentru finanţarea cheltuielilor necesare pentru asigurarea funcţionării instituţiilor administraţiei publice locale. Doar 2, 15 milioane vor fi alocaţi investiţiilor.
Dintr-un total de 263 de milioane de lei, la cât se ridică toate investiţiile demarate în oraş, au fost realizate până în decembrie 2013 doar lucrări de 71,5 milioane lei şi au mai rămas de executat lucrări de 192 de milioane.
Veniturile provind din impozitul pe venit, cote și sume defalcate, impozite șI taxe pe proprietate, taxe pe servicii specifice, venituri din proprietate, venituri din prestări servicii și alte activități, taxe administrative, eliberări permise, subvenții de la bugetul de stat etc.
Banii vor merge în acest an pe autorități publice și acțiuni externe, tranzacții privind datoria publică și împrumuturi; transferuri cu caracter general; ordine și siguranță publică, învățământ, sănătate, cultură; asistență socială; locuințe și servicii; protecția mediului; transporturi și nu numai.