monitorulcj.ro Menu
Economie

Scutire la impozit de 1,6 milioane euro de la Primărie pentru Emerson. Vor apărea noi locuri de muncă

Primăria Cluj-Napoca sprijină companiile care investesc în municipiu prin ajutoare de stat și ajutoare de minimis.

Scutiri pentru Emerson

Primarul Emil Boc a anunțat, ieri, că a fost semnată o dispoziție prin care Emerson beneficiază de scutire la impozitul pe clădiri pe anul acesta - ajutor de stat - şi ajutor de minimis. “Astăzi (ieri – n.red.) am semnat o dispozitiție privind acordarea de ajutor de stat și minimis pentru Emerson în Tetarom II în valoare de 1,6 milioane euro. O scutire pe impozitul pe clădiri pentru cinci ani și ajutorul de minimis totalizează 1,6 milioane euro”, a afirmat Boc.

Potrivit conducerii Primăriei, ajutorul de minimis se aplică pentru trecut, iar ajutorul de stat pentru viitor, deci există aceste formule în ajutorul de stat. Valoarea globală a acestor două ajutoare este de 1.592.000 euro pentru o perioadă de cinci ani. “Urmează ca în perioada 2014-2020 să se acorde o altă strategie a ajutoarelor de minimis şi ajutoare de stat, deci şi după expirarea perioadei de cinci ani, firmele vor putea beneficia de ajutoare de stat”, a mai spus primarul.


În ceea ce priveşte valoarea impozitului, Primăria Cluj-Napoca aplică un procent de 5,35% din valoarea investiţiei. “După 2014, această scutire este pentru cinci ani şi după ce se va elabora strategia pentru 2014-2020 vom putea extinde scutirea impozitului pe clădire şi peste limita celor cinci ani”, a menţionat Boc.

Investitorii vor creşte numărul locurilor de muncă

Primarul a subliniat că aceasta este o formă prin care se dorește sprijinirea cu orice preț a  activității economice în Cluj-Napoca. “În acest moment există pe rol și alte solicitări de ajutor care sunt analizate de comisiile de specialitate din Primărie”, a menționat primarul.


În schimbul ajutoarelor primite de la autorităţi, Emerson se angajează să crească numărul locurilor de muncă de la 1.800 la 3.400 și să construiască mai multe hale de producție.

Pe lângă Emerson, au mai solicitat ajutor şi alte nume importante precum Banca Transilvania, Energobit, etc. Cererile acestora sunt în prezent analizate de comisiile de specialitate.


Potrivit conducerii Primăriei, pentru alte firme care nu se încadrează la schema de ajutor de stat sau ajutor de minimis se aplică cel mai mic procent de impozit. “Vrem încă o dată să dăm un semnal puternic şi realist tuturor acelora care investesc în Cluj-Napoca cu privire la faptul că au în autorităţile locale un partener puternic care doreşte să-i sprijine în demersurile lor”, a conchis Boc.