monitorulcj.ro Menu
Economie

Depreciere în linie a leului

Declaraţiile de la finalul săptămânii trecute ale preşedintelui BCE, Mario Draghi, făcute la Washington, referitoare la implicarea instituţiei pe care o conduce într-un program care să stimuleze deprecierea euro, au avut ca efect scăderi ale monedelor din regiune.

Depreciere în linie a leului

Cursul euro a crescut de la 4,4620 la 4,4695 lei, într-o şedinţă care s-a deschis la 4,4670 lei, faţă de 4,4610 – 4,4640 lei, la închiderea de vineri. Tranzacţiile s-au realizat în apropierea pragului de 4,47 lei, pentru ca la ora 14:00 cotaţiile să fie de 4,4650 – 4,4680 lei.

La deprecierea leului a contribuit şi escaladarea violenţelor în estul Ucrainei, care au îngrijorat investitorii. În aceste condiţii este posibil ca în cursul acestei săptămâni cursul euro să depăşească, după trei săptămâni, pragul de 4,48 lei.


Cursul dolarului american a crescut de la 3,2130 la 3,2336 lei, urmare a aprecierii lui faţă de euro. La rândul său, francul elveţian a urcat de la 3,6677 la 3,6768 lei.

Monedele din regiune se depreciau, la rândul lor, uşor în faţa euro. Cea poloneză se deprecia la 4,183 – 4,19 zloţi iar cea maghiară la 306,3 – 307,8 forinţi.


Sămbătă trecută, Mario Draghi a declarat că „cu cât euro este mai puternic, cu atât mai mult sunt necesare măsuri de acomodare monetară”, ceea ce a avut efect imediat scăderea monedei unice. Astfel, paritatea cobora ieri la 1,3808 – 1,3862 dolari, după ce vineri ea urcase la 1,3906 dolari.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe iunie la 1,3814 – 1,3849 dolari iar pe septembrie la 1,3825 – 1,3841 dolari, în timp ce uncia de aur cu scadenţa lunară fluctua între 1.321 şi 1.329 dolari.


Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00.