monitorulcj.ro Menu
Economie

(P) Noi provocări în atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea rurală

Grupurile de acţiune locală (GAL) vor avea, de azi înainte, o foarte mare importanţă în dezvoltarea rurală şi în atragerea de fonduri europene, spun specialiştii, care s-au adunat în aceste zile la Cluj-Napoca în cadrul conferinţei ”Dezvoltarea rurală şi analiza evoluţiei teritoriilor în regiunea de Nord-Vest”.

Alexandru Potor, preşedintele Federaţiei Naţionale a Grupurilor de Acţiune Locală (FNGAL) din România, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de oresă că GAL-urile sunt parteneriate public-private care gestionează dezvoltarea rurală prin proiecte complexe.

“În cadrul Programului de Dezvoltare Regională 2014-2020 se poate observa restrângerea ariei de intervenţie, de la 27 măsuri la 14 măsuri. Noi estimăm că vom avea peste 6000 de proiecte în sistem şi vom insista pe susţinerea grupurilor de producători. Vom finanţa individual producătorii şi aşa vor putea să-şi susţină mai bine producţia. GAL-urile dau finanţare pentru aceste proiecte şi acordă şi training pentru beneficiarii finanţărilor. Asta ne dă încredere că vom avea success. Alocările financiare vor fi făcute în raport de populaţie şi teritoriu. De asemenea, se va institui un sistem de circulaţie a fondurilor la nivelul GAL-urilor, nu toate GAL-urile au performat destul de bine, va fi un sistem de redistribuire a fondurilor. FNGAL a exprimat către Ministerul Agriculturii următoare poziţie: GAL-urile să poată fi conservate în viitor, iar cele cu experienţă de funcţionare să fie susţinute în continuare. Vom merge pe susţinerea asocierii, a grupurilor de producători şi pe o susţine a creşterii valorii adăugate a produsului agricol”, a declarat Potor.


Vasile Borş, preşedintele GAL Bistriţa Năsăud  a declarat că asociaţia pe care o conduce este formată din 10 localităţi, iar măsurile pe care le-a accesat au fost pentru crearea de agro pensiuni, încurajarea activităţilor turistice şi servicii către populaţie (dezvoltarea afacerilor proprii şi instalarea tinerilor fermieri).

Alexandru Potor a recunoscut că în perioada 2007-2013 rezultatele din investiţiile din fonduri europene nu au fost foarte mari.


“În viitoarea programare efectul obţinut din investiţii din fonduri europene ar trebui să fie mai bine evindeţit, rezultatele anterioare nu au fost aşa de mari pe cum ne-am aşteptat. Lucrurile au demarat destul de greu, toţi cei care sunt implicaţi pe partea de dezvoltare rurală spun că va urma o evoluţie pozitivă. Experienţa pe care am dobândit-o va putea fi fructificată în perioada următoate pentru a demara proiecte de o calitate superioară”, a mai declarat Potor.

Propunerile FNGAL care vor fi făcute către MADR (Ministerul Agriculturii şi Dezvoltare Rurală) vizează măsuri de debirocratizare a procesului de selecţie şi implementare proiecte, conservarea capacităţii administrative formate la nivel de GAL-uri şi o mai bună vizibilitate a proiectelor realizate prin PNDR. Pentru vizibilitatea proiectelor, aceştia propun ca în cadrul tuturor măsurilor din PNDR 2014-2020, să fie finanţată şi definită ca acţiune eligibilă “Promovarea în mass media”.


Conferinţa ”Dezvoltarea rurală şi analiza evoluţiei teritoriilor în regiunea de Nord-Vest” se desfăşoară la Cluj-Napoca în perioada 25-27 aprilie şi este organizată de Federaţia Naţională a Grupurilor de Acţiune Locală România (FN GAL), de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest şi de GAL Lider Bistriţa-Năsăud.