monitorulcj.ro Menu
Economie

Joburi noi: SAP îşi triplează numărul de angajaţi la Cluj-Napoca

SAP îşi va tripla numărul de angajați ai centrului de consultanță din Cluj-Napoca până la sfârșitul acestui an.

Gheorghe Olteanu, Directorul SAP Nearshore Center Romania

SAP România, subsidiara locală a SAP AG, liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business și tehnologie, a inaugurat oficial la Cluj-Napoca cel de-al treilea centru (Nearshore Delivery Unit) de pe piața locală. Centrul oferă servicii de consultanță IT pentru clienții din Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA).

Până la finalul acestui an, compania urmează să tripleze numărul angajaților din Cluj-Napoca, unde în prezent lucrează 30 de consultanți. Peste 75% dintre locurile de muncă se adresează profesioniștilor cu experiență, restul adresându-se studenților și absolvenților.


În prezent, un sfert dintre angajații din Cluj-Napoca au fost recrutați din rândul studenților, 60% aveau experiență anterioară ca utilizatori, analiști sau manageri de procese în industria logistică, de producție sau de transport, iar 15% dintre ei sunt seniori cu o experiență de mai mulți ani în acest domeniu.

„Pentru centrul din Cluj-Napoca, în momentul de față, căutăm candidați care au o experiență de 3-5 ani în domeniul logistic, al producției sau transportului, și care cunosc foarte bine procesele de business din aceste industrii. Recrutăm, de asemenea, și proaspeți absolvenți din domeniul economic sau tehnic, care au cunoștințe solide de engleză și germană”, a declarat Gheorghe Olteanu, Directorul SAP Nearshore Center România.


SAP NSC Cluj-Napoca oferă servicii de consultanță premium și de implementare a proiectelor IT pentru companii din Europa Centrală și de Vest, în țări precum Austria, Belgia, Germania, Luxemburg și Olanda. SAP are în prezent peste 380 de angajați în cele trei centre din București, Timișoara și Cluj-Napoca și va continua angajările până la finalul anului 2016.