monitorulcj.ro Menu
Economie

Cursul BNR a scăzut la 4,4295 lei/euro, CEL MAI REDUS nivel din ultimele opt luni

Cursul de referinţă publicat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut vineri la 4,4295 lei/euro şi a atins cel mai redus nivel din ultimele opt luni, într-o piaţă cu rulaj redus şi unde cotaţiile s-au întors uşor sub 4,43 lei/euro după primele ore de tranzacţionare.

Rata anunţată vineri este cu 0,45 bani (0,1%) sub nivelul de joi, când cursul a scăzut uşor la 4,4340 lei/euro, întorcându-se la minimul ultimelor şase luni atins vinerea trecută. O rată mai mică decât cea de vineri a fost cel mai recent publicată de BNR pe 2 septembrie 2013, când euro a fost cotat la 4,4221 lei, scrie mediafax.ro

Totodată, leul s-a întărit uşor vineri şi în raport cu francul elveţian, cursul de referinţă coborând cu 0,41 bani (0,11%), de la 3,6383 lei/franc la 3,6342 lei/franc. Cotaţia a coborât, astfel, la cel mai redus nivel din 2 decembrie, dată când francul a fost la 3,6007 lei.