monitorulcj.ro Menu
Economie

Încep lucrările de construire pentru TETAROM IV

Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a semnat miercuri ordinul de începere a lucrărilor de construire pentru Parcul Industrial TETAROM IV. Acest nou obiectiv de investiții se întinde pe o suprafață de 86 de hectare și se află în comuna Feleacu.

sursa foto: business24.ro

„Prin actul semnat astăzi am dat, practic, undă verde demarării lucrărilor de construire a noului parc industrial. Principalele lucrări care se vor realiza vizează construirea de platforme şi drumuri, reţele de alimentare cu apă, reţele de canalizare, reţele de alimentare cu gaz, racord la reţelele de înaltă tensiune de 110 kV şi 20 kV, o hală IMM şi o clădire de birouri. Alături de această infrastructură de afaceri „la cheie”, vor fi realizate şi condiţiile optime menite să stimuleze dezvoltarea şi a altor activităţi economice din sectorul producţiei, depozitării, tranzitului de mărfuri şi al industriei de înaltă tehnologie, condiţia expresă fiind ca noile activităţi economice găzduite să fie nepoluante”, precizează Horea Uioreanu, președintele Consiliului Județean Cluj.

Reamintim faptul că Parcul Industrial TETAROM IV va fi construit de asocierea formată din S.C. ACI S.A. Cluj, S.C. Electromontaj S.A., S.C. Nord Conforest S.A. și S.C. Erbi Prodcom S.R.L., câștigătoare a licitației organizate de Consiliul Județean Cluj. Valoarea contractului este de 36.355.757,95 lei fără TVA, durata maximă de execuție fiind de 20 de luni. Investiţia va fi realizată din fonduri europene și de la bugetul judeţului.