monitorulcj.ro Menu
Economie

Monitorizare online la rezolvarea daunelor auto

Astra Asigurări a inaugurat primul Centru de constatări daune din Cluj-Napoca.

Astra Asigurări a deschis primul Centrul de constatări daune din Cluj-Napoca şi a anunţat lansarea platformei proiect a Biroului de Programare a Reparaţiilor din această regiune.

 

Astra Asigurări, liderul pieţei de profil din România, a inaugurat Centrul de Constatări de Daune din Cluj-Napoca. “Astra este cea mai mare companie de asigurări din România şi este foarte important pentru clienţii noştri să beneficieze de servicii permanent îmbunătăţite, de la deschiderea dosarelor de dăuna până la finalizarea lucrărilor de reparaţie”, a declarat Radu Mustăţea (foto), preşedintele directoratului Astra Asigurări. Compania a mai deschis astfel de centre în Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Braşov şi Ploieşti.

Camere video în service-uri

 

De asemenea, conform reprezentanţilor companiei, Astra va monitoriza online procesul de instrumentare a daunelor auto printr-o platformă IT care va înregistra toate etapele parcurse de dosarul de daună, de la deschiderea acestuia până la finalizarea lucrării de reparaţie. Este vorba despre lansarea platformei proiect a Biroului de Programare a Reparaţiilor împreună cu service-urile partenere. Fiecare service va fi, însă, evaluat tehnic înainte de a intra în acest program, într-un sistem de măsurare a dotărilor tehnice şi al gradului de satisfacere al clienţilor Astra. “Încercăm să îmbunătăţim serviciile atât în interiorul companiei noastre cât şi în relaţia cu service-urile partenere. De exemplu, pentru clienţii Astra, este important să aibă posibilitatea să vadă în timp real care este stadiul reparaţiei maşinii avariate, de aceea insistăm ca service-urile partenere să aibă montate camere de filmat în ateliere. Noi am dotat deja Centrele de Daună cu aparatură video. Clienţii îşi pot alege service-urile în funcţie de zona de interes sau de zona în care locuiesc. Noi vom evalua gradul de mulţumire al fiecărui client la finalul daunelor soluţionate”, a mai adăugat Radu Mustăţea.

În trei luni, daune plătite de 100 mil. lei

 

Potrivit reprezentanţilor companiei, în primele trei luni ale acestui an, Astra Asigurări a plătit daune în valoare de peste 105 milioane lei (28.395 dosare plătite) pe segmentul RCA, în creştere cu 87% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe segmentul CASCO, daunele plătite au fost în perioada ianuarie-martie 2011 de circa 54,7 milioane de lei (14.240 dosare plătite), în creştere cu 50% faţă de primele trei luni ale anului trecut. Astra Asigurări a încheiat anul 2010 cu un volum al primelor brute subscrise totale în valoare de circa un miliard de lei.