monitorulcj.ro Menu
Economie

Premieră la Cluj: broşură cu preţul locuinţelor tranzacţionate

Primăria va publica o broşură cu preţurile medii ale imobilelor tranzacţionate.

Primăria va publica o broşură cu preţurile medii ale imobilelor tranzacţionate.

Primăria din Cluj va publica în toamnă o broşură cu informaţii privind preţurile medii la care se tranzacţionează imobilele din oraş, ca parte a unui proiect pilot, a anunţat preşedintele ANEVAR, Adrian Vascu.

Informaţiile privind preţul de vânzare a locuinţelor vor fi grupate pe străzi sau grupuri de străzi, aria cea mai largă fiind la nivel de cartier.


„Sunt implicat într-un proiect pilot cu o primărie, cea din Cluj, de unde sunt, ca aceasta să strângă într-o broşură toate tranzacţiile care au avut loc într-un an. Aceasta va conţine un preambul despre piaţa imobiliară, harta localităţii, numărul tranzacţiilor realizate într-un an, valoarea medie de tranzacţionare a imobilelor, precum şi limitele minime şi maxime”, a afirmat Vascu.

Preşedintele ANEVAR face parte din echipa de evaluatori care lucrează pro bono la programul-pilot alături de Primăria Cluj.


Primăria colectează într-o bază de date informaţiile despre tranzacţiile imobiliare efectuate în oraş de-a lungul anului, respectiv adresa, tipul proprietăţii, dacă a fost finanţat sau nu prin bancă, precum şi preţul proprietăţii.

„Luăm harta imobiliară a zonei, tranzacţiile aferente fiecărui cartier, apoi le punem pe tipuri de proprietăţi şi începem să analizăm preţurile de vânzare. Vom putea să restrângem limita minimă şi maximă de vânzare. Va fi o broşură destinată cetăţenilor cum şi la ce preţuri s-au vândut imobilele (...) Încă nu s-a stabilit dacă broşura va fi gratuită sau contra cost”, a menţionat Vascu.


Dacă pe o anumită stradă sau grup de străzi s-au înregistrat puţine tranzacţii, datele fiind neconcludente, analiza va fi extinsă la nivel de zonă, cel mult de cartier.

Discuţiile evaluatorilor cu primăria pe acest proiect au început cu doi ani în urmă, iar în prezent sunt colectate informaţii în baza de date aferente unui interval de şapte luni din 2013.


„Sperăm ca la sfârşitul verii - în toamnă să fie gata şi să publicăm broşura. Proiectul ar putea fi extins şi la nivelul altor oraşe dacă se dovedeşte util. Ca să aibă logică şi utilitate, broşura ar trebui publicată pe viitor la început de an cu date ale din anul anterior”, a mai spus Vascu.