monitorulcj.ro Menu
Economie

Bechtel vizează o nouă afacere în România

Compania americană Bechtel International şi alte două consorţii au trimis companiei EnergoNuclear scrisori de intenţie pentru construcţia unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, a anunţat ieri Ministerul Economiei.

Proiectul este estimat la 3,2 miliarde de euro, fără TVA. Construcţia celor două unităţi nucleare, care vor cumula aproximativ 1.400 MW, va dubla puterea instalată în centrala de la Cernavodă, operată de compania de stat Nuclearelectrica.

Primul consorţiu este format din SNC Lavalin Nuclear (Canada), Ansaldo Nucleare (Italia) şi Elcomex IEA (România), avînd ca lider compania canadiană, iar cel de-al doilea este condus de Atomtechnoprom şi include alte patru firme din Federaţia Rusă.

În ceea ce priveşte compania americană Bechtel, constructorul Autostrăzii Transilvania, vă reamintim că aceasta a reuşit să finalizeze pînă acum doar 52 de kilometri de autostradă, între Turda şi Cîmpia Turzii, termenul de finalizare al întregului traseu fiind în continuare incert, din lipsa finanţării.

De altfel, compania a anunţat că va suspenda contractele a 850 de muncitori care lucrează la autostradă, decizia urmînd să intre în vigoare de astăzi. Totuşi, în urmă cu două zile, sindicatele au cerut prelungirea perioadei de negociere între părţi cu încă 10 zile.