monitorulcj.ro Menu
Economie

Sunteţi pregătiți pentru noi scumpiri?

Populaţia respinge ideea scumpirilor, mai ales când este vorba despre utilităţi. Clujenii consideră că Guvernul ar trebui să majoreze salariile şi pensiile şi abia apoi să crească preţurile la utilităţi şi servicii.

Pregătiți pentru noi scumpiri?

Prețul gazelor pentru populație va crește cu 2,5% din 1 iulie, iar cel pentru consumatorii industriali se va majora cu 1,5%.

„Prudențial, am decis să creștem ponderea gazelor de import în luna iulie, având în vedere conflictul dintre Rusia și Ucraina, astfel că vom ajunge la un import de 10% din consum, în special pentru a depozita aceste gaze și a întări siguranța în aprovizionare. Acest lucru va însemna o scumpire de 1,5% pentru consumatorii industriali care plătesc prețuri reglementate și de 2,5% pentru consumatorii casnici”, declara, în cursul săptămînii trecute, Niculae Havrileț, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).


El a precizat că, potrivit calendarului de liberalizare a pieței gazelor stabilit în 2012, prețul pentru populație ar fi trebuit majorat cu 3%, însă scumpirea va fi mai mică în urma modificării condițiilor din piață.

Potrivit calendarului de liberalizare agreat de Guvern cu FMI în 2012, prețul gazelor pentru consumatorii casnici va fi liberalizat în totalitate la 31 decembrie 2018.


Pentru consumatorii industriali, calendarul prevede liberalizarea totală la 31 decembrie 2014, cu posibilitatea prelungirii până la 31 decembrie 2015.

De marţi, și amenzile vor fi mai mari

Cum luna iulie vine și cu majorarea salariului minim pe economie, și amenzile vor creşte, odată cu creşterea salariului minim, deoarece valoarea punctului de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut. Mai exact, un punct de amendă va valora 90 de lei de la 1 iulie, iar cea mai mică amendă va fi 180 lei.


Şi viitorii conducători auto vor scoate mai mulţi bani din buzunar, odată cu scumpirea şcolilor de şoferi, din cauza unor schimbări legislative care limitează numărul de ore pe care instructorii le pot face pe zi.

„Pe zi ce trece, tot mai rău trăim”

Populaţia respinge ideea scumpirilor, mai ales când este vorba despre utilităţi. Clujenii consideră că Guvernul ar trebui să majoreze salariile şi pensiile şi abia apoi să crească preţurile la utilităţi şi servicii. „Pensiile nu le ridică deloc, dar de scumpit le scumpesc pe toate. Am auzit că şi pâinea se scumpeşte nu numai gazul. Politicienii nu ar trebui să umble la lucruri din astea, adică să scumpească gazul, apa, lumina. S-au dat salarii mari la primari şi la cine au vrut ei, dar la pensionari şi la salariaţi nimic. Şi tatăl meu are 101 ani şi săracul are pensie 300 lei de la Colectiv şi nu i-au mai dat niciun leu în plus, dar impozit plăteşte pentru pământ şi casă. Discutam cu prietena mea care îmi spunea că din 800 lei trebuie să împartă banii şi aproape 500 lei a dat numai pentru cheltuieli: apă, gaz, curent şi altele”, este de părere Viorica, o pensionară din Cluj-Napoca.


O altă clujeancă este de părere că din cauza veniturilor mici şi a preţurilor mari, populaţia trăieşte acum mai rău ca niciodată. „Ar trebui să crească pensiile şi salariile şi nu să scumpească tot. Pe zi ce trece tot mai rău trăim. E foarte greu, banii nu nici o valoare acum şi aşa rău ca acum nu a fost niciodată”, spune Livia, o altă pensionară care locuieşte în centrul oraşului.

Muţi de uimire când aud de scumpiri

Dacă unii clujeni sunt revoltaţi pe clasa politică din cauza scumpirilor din ultimii ani, alţii sunt resemnaţi sau uimiţi că Guvernul mai pune în aplicare o scumpire. „Nu este deloc bine, este rău. Politicienii ar trebui să aibă mai multă grijă de noi cetăţenii şi nu numai de ei”, comentează o clujeancă, trecută de 50 de ani şi care doreşte să îşi păstreze anonimatul.


Nici tinerii nu privesc cu ochi buni scumpirile. „Nu ar trebui să scumpească nimic, ci ar trebui să plătească mai întâi datoriile României”, spune un tânăr, student în Cluj-Napoca.

O altă tânără consideră că trăieşte mai prost decât în perioada de criză. „Trăiesc mai prost, totul e mai scump, nu mi se pare că s-a îmbunătăţit ceva dacă dăm bani mai mulţi pentru diferite servicii şi produse”, afirmă tânăra.