monitorulcj.ro Menu
Economie

Business Days la Cluj. Oportunităţi de business networking internaţional

O nouă ediţie a evenimentului Business Days va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 9-10 iulie, în incinta Grand Hotel Italia.

Evenimentul aduce mediului de afaceri local oportunități de business networking internațional, prin organizarea de întâlniri la care vor participa comunitățile olandeze, austriece, nemțești, ungurești, franceze precum și alte comunități interesate să dezvolte afaceri în zonă. Acestea se alătură instrumentelor de networking deja consacrate ale Business Days. Proiectul îşi propune să susțină în mod activ mediul de afaceri din România. La ediţia din acest an a evenimentului sunt aşteptaţi peste 1.000 de participanți. Printre speakerii invitaţi ai acestei ediţii se numără personalităţi din lumea afacerilor precum Wouter Reijers, Giorgio Fabbri, Yasuyuki Takagi, Orlando Szasz, Marius Ghenea, Felix Pătrăşcanu, Dragoş Anastasiu, Cristian Nacu, Sergiu Neguţ, Dragos Bucurenci, Adrian Cioroianu, Voicu Oprean, Dan Pitic, Simona Baciu,  Aco Vidovic, Elena Badea şi mulţi alţii.