monitorulcj.ro Menu
Economie

Românii sunt cei mai muncitori dintre europeni

Românii sunt angajaţii care muncesc cel mai mult din Europa, peste 2.000 de ore pe an. Paradoxal sau nu, la coada clasamentului sunt ţări în care nivelul de trai este mult mai ridicat.

Angajatorii autohtoni ar trebui să fie mândri. Românii sunt pe primul loc printre europeni ca număr de ore muncite pe an.

Conform unui studiu realizat de Coe-Rexecode, un institut francez de cercetare în domeniul economic, angajaţii români cu normă întreagă au lucrat 2.099 de ore, anul trecut. Adică peste 8 ore pe zi, luând în calcul o medie de 253 de zile lucrătoare în 2013.


În clasament, românii sunt urmaţi de greci (2.010 ore), unguri (1.969 ore) şi bulgari (1.954 ore).

În coada clasamentului se află Franţa (1.661 de ore) şi Finlanda (1.648 de ore), urmate de Suedia, Danemarca şi Belgia. Acelaşi raport de ore muncite în 253 de zile lucrătoare arată că orarul mediu de muncă al francezilor este de 6,5 ore pe zi. Studiul mai relevă că, în timp ce angajaţii români au muncit relativ la fel de multe ore în ultimii ani, la francezi evoluţia a fost descendentă în ultimii trei ani.


Interesant este că nemţii, cunoscuţi drept un „popor muncitor”, lucrează în medie 1.847 de ore pe an, adică puţin peste 7 ore zilnic, ceea ce îi poziţionează pe la mijlocul clasamentului.

Autorii studiului menţionează că diferenţa între programul „normal” de 8 ore de muncă pe zi şi orele lucrate efectiv reprezintă concedii medicale, vacanţe, concedii prenatale etc.


Studiul este bazat pe datele Eurostat şi ia în calcul volumul de ore petrecute efectiv la locul de muncă (fără să ia în calcul orele absentate de angajaţi pe motive medicale, concedii, greve, navetă) pentru fiecare stat al UE. Cu alte cuvinte, studiul numără orele pe care angajaţii le petrec efectiv la locul de muncă, nu şi ceea ce fac aceştia în acele ore sau cât de productivi sunt.

De altfel, în România, productivitatea muncii este mult mai mică faţă de media UE. Concret, în 2013, potrivit datelor Eurostat, productivitatea muncii pe oră a fost în UE de 32,2 euro/h, în Belgia de 45,9 euro/h iar în Germania de 42,8euro/h, în timp ce în România a fost de 5,6 euro/h. Deci de circa opt ori mai mică. Şi de aproape 13 ori mai mică decât în Norvegia, unde productivitatea muncii este de 70 euro/h. Din datele Eurostat reiese că angajaţi mai puţini productivi decât cei români ar fi doar bulgarii (4,9 euro/h).