monitorulcj.ro Menu
Economie

Consiliul Judeţean Cluj anunţă reluarea lucrărilor la Centrul de Deşeuri

Conducerea Consiliul Judeţean Cluj a anunţat miercuri că a semnat un protocol cu reprezentanţii firmei care construieşte Centrul de Management al Deşeurilor, potrivit căruia lucrările vor fi reluate “de îndată”. Asta după ce în luna iunie a acestui an Mariana Raţiu spunea cu referire la Centrul de Deşeuri că “nu avem un constructor de bună credinţă, iar plăţile şi lucrările au fost sistate”.

La întâlnirile prezidate de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu, au participat membrii echipei de implementare a proiectului din cadrul forului administrativ judeţean, reprezentanţii societăţii Atzwanger, liderul asocierii care construieşte Centrul de Management al Deşeurilor şi experţii tehnici ai SC TAHAL România S.R.L. care asigură dirigenţia de şantier a acestui proiect de investiţii.

Scopul întâlnirilor convocate de vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Oleleu, a fost acela de a permite discutarea tuturor aspectelor aflate în divergenţă între factorii implicaţi şi care au condus, începând cu data de 16 iunie 2014, la stoparea plăţilor de către beneficiar – forul administrativ judeţean şi, respectiv, la încetarea lucrărilor de către societatea constructoare.


„Prin protocolul semnat asistăm marcăm reintrarea în normalitate, lucrările la acest obiectiv de investiţii de o importanţă vitală pentru întreg judeţul urmând a fi reluate de îndată” a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu.

În luna iunie, coordonatorul proiectului Mariana Raţiu a dezvăluit nenumăratele nereguli în ceea ce priveşte construirea Centrului de management integrat al Deşeurilor, dar ca manager de proiect a lăsat aceste lucrări să continue.


Mariana Raţiu a recunoscut că existe probleme care pun în pericol siguranţa şi stabilitatea întregii construcţii. Mai mult, a declarat că termenul de finalizare al Centrului de Deşeuri nu va fi respectat şi există riscul ca toate cheltuielile care vor avea loc după data de 1 ianuarie 2016 să le suporte locuitorii judeţului Cluj.

Potrivit Marianei Raţiu, la începutul anului 2014 ar fi intervenit o dispută între proiectant şi contructor, respectiv Atzwanger a acuzat proiectantul că Centrul de Deşeuri prezintă deficienţe cu privire la materialul care a fost indicat în cadrul caietului de sarcini pentru taluzurile care au suferit alunecări. O altă problemă la Centrul de Deşeuri se referă la fundul de deşeuri unde, potrivit lui Raţiu în anumite zone nu s-ar fi săpat până la cota din proiect.


Managerul de proiect recunoaşte că lucrările nu vor fi finalizate la timp. Termenul de execuţie iniţial a fost de 14 luni din 26 martie 2012, dar printr-un act adiţional lucrările au fost prelungite până în decembrie 2013. Şi acest termen a fost prelungit până în 19 octombrie 2014.