monitorulcj.ro Menu
Economie

Romgaz și-a bugetat o creştere a profitului cu 16% în 2014

Producătorul de gaze naturale Romgaz (simbol bursier SNG) şi-a bugetat pentru acest an un profit net de 1,16 miliarde de lei (echivalentul a 262 mil. €), cu 16% mai mare decât anul trecut, cu aşteptarea că volumul mai mic al producţiei interne ar putea fi compensat de preţurile mai bune la vânzare pentru gaze şi energie electrică, informează Zf.ro.

Compania estimează că va extrage din zăcămintele proprii (fără perimetrele deţinute în parteneriat) o cantitate de 52,96 TWh de gaze naturale, producţia fiind cu 3,6% sub cea realizată anul trecut, potrivit unei note adresate acţionarilor care vor supune la vot proiectul de buget în AGA din data de 30/31 iulie.

Veniturile ar urma să crească la 5 miliarde de lei (1,15 miliarde de euro), cu 5% mai mult decât în 2013, în timp ce cheltuielile vor creşte cu mai puţin de 1%, până la nivelul de 3,57 miliarde lei (806 milioane de euro).


Evoluţia se va baza pe un preţ de 69,6 lei/MWh pentru gazele naturale proprii comercializate de Romgaz pe piaţă, cu 34% mai mare faţă de preţul mediu de 51,95 lei/MWh obţinut anul trecut, în conformitate cu calendarul de liberalizare a preţului gazului intern, explică Zf.ro.

Președintele, amator de acțiuni Romgaz

Preşedintele Traian Băsescu este investitor la bursă cu o deţinere de 2.948 de acţiuni Romgaz (SNG) în valoare de 105.803 lei (24.000 €), iar alte 36.000 de dolari sunt plasate de preşedinte în titluri de stat. Portofoliul de investiţii al preşedintelui este cel al unui investitor echilibrat, cu un profil de risc peste media populaţiei, care preferă mai degrabă investiţiile conservatoare în fonduri de obligaţiuni, spun administratorii de fonduri, citaţi de Mediafax.


Un nou Regulament de Guvernanță Corporatistă

Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale de Gaze Naturale „Romgaz” SA a convocat, pentru data de 30 iulie 2014, o Adunare generală extraordinară a acționarilor într-o ședință care are ca scop aprobarea Regulamentului de Guvernanță Corporativă al Societăţii, înființarea unui punct de lucru în capitală și realizarea unor modificări ale Actului Constitutiv al societății, potrivit convocatorului trimis Bursei de Valori București.

Au dreptul să participe şi să voteze în cadrul Adunării generale extraordinare a acționarilor doar acele persoane care sunt înregistrate ca acționari ai Romgaz la data de 18 iulie 2014, care este data de referință.