monitorulcj.ro Menu
Economie

Continuă aprecierea leului

Leul a continuat să recupereze terenul pierdut în faţa euro, cursul coborând de la 4,40 la 4,3873 lei, mai jos cu 6,15 bani faţă de începutul săptămânii trecute. Media de ieri reprezintă minimul ultimelor trei săptămâni.

Volumele de tranzacţionare s-au redus faţă de şedinţele precedente, iar tranferurile s-au realizat între 4,3870 şi 4,3910 lei, cotaţiile de la ora 14:00 fiind de 4,3850 – 4,3880 lei.

Astfel, după ce cotaţiile din piaţă au testat lunea trecută pragul de 4,46 lei, evoluţie datorată factorilor externi, precum intrarea în faliment a celei de a patra mari bănci din Bulgaria, la care s-au adăugat tensiunile din Ucraina şi Israel, leul a revenit sub pragul de 4,40 lei. La aceasta a contribuit anunţul conform căreia banca americană JP Morgan va include titlurile de stat româneşti în indicele GBI-EM Global Diversified Investment Grade, ceea ce a mărit cererea de obligaţiuni locale, implicit de monedă naţională.


Cursul dolarului americane a scăzut de la 3,2715 la 3,2658 lei iar cel al francului elveţian de la 3,6204 la 3,6102 lei.

În regiune, monea maghiară se deprecia în faţa euro la 308,3 – 308,6 forinţi iar cea poloneză la 4,14 – 4,151 zloţi.


Perechea euro/dolar are o evoluţie stabilă, la 1,3426 – 1,3441 dolari, pieţele aşteptând derularea şedinţei de politică monetară a Rezervei Federale americane, după ce vineri moneda europeană a scăzut la 1,3422 dolari, nivel care nu a mai fost de la finalul lui noiembrie trecut.

Investitorii aşteaptă deciziile de politică monetară ale Fed, care ar urma să clarifice momentul în care dobânzile din SUA vor reveni pe o pantă ascendentă, după ce mai multe declaraţii ale oficialilor băncii centrale americane au indicat o grăbire a acestuia.


În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe septembrie la 1,3433 – 1,3436 dolari iar uncia de aur pe august la 1.303 – 1.306 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.