monitorulcj.ro Menu
Economie

Leul a început săptămâna pe apreciere

Ştirea conform căruia guvernului de la Moscova doreşte încheierea conflictului din estul Ucrainei a avut ca efect detensionarea pieţelor financiare şi aprecierea monedelor din regiune.

Cursul euro a coborât de la 4,4455 la 4,4415 lei, într-o şedinţă care s-a deschis în jurul nivelului de 4,4450 lei, cotaţie care s-a înregistrat şi la închiderea de vineri. Pe parcursul şedinţei, care a cunoscut volume de transfer medii, tranzacţiile s-au realizat la un maxim de 4,4450 şi un minim de 4,4340 lei, iar cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,4360 – 4,4390 lei.

Piaţa locală nu a fost influenţată de anunţul INS conform căruia inflaţia anuală a crescut luna trecută de la 0,66 la 0,95%.


Leul ar trebui să se menţină luna aceasta în culoarul de fluctuaţie trasat în ultimele luni, de 4,38 – 4,45 lei, având în vedere că ieri Ministerul Finanţelor s-a împrumutat ieri cu 250 milioane euro prin vânzarea de obligaţiuni cu scadenţă în ianuarie 2019, la cel mai redus randament de până acum, de 2,19% pe an, faţă de 3,3% în luna martie.

Monedele din regiune se apreciau, la rândul lor, faţă de euro, cea poloneză la 4,189 – 4,20 zloţi iar cea maghiară la 312,5 – 313,8 forinţi.


Perechea euro/dolar cobora ieri la 1,3383 – 1,3408 dolari, după ce vineri urcase până la 1,3432 dolari, în contextul în care preşedintele american Barack Obama a ordonat joia trecută atacuri aeriene în Iraq, împotriva extremiştilor suniţi din aşa-zisul Stat Islamic.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe septembrie la 1,3385 – 1,3392 dolari iar uncia de aur cu scadenţa lunară la 1.309 dolari.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00