monitorulcj.ro Menu
Economie

Hotelul Tulip Inn Sunny Hill, scos la vânzare

Hotelul Tulip Inn Sunny Hill Cluj, clasificat la patru stele, a fost scos la vânzare cu 6,5 milioane de euro, plus TVA, a declarat agenţiei Mediafax proprietarul unităţii de cazare, Eugen Tuşa.

El a afirmat că doreşte să se concentreze pe cealaltă afacere a sa, respectiv transportul de marfă. Hotelul din Făget e afiliat la lanţul Golden Tulip şi a fost deschis în decembrie 2006, în urma unei investiţii de circa 5 milioane de euro. Eugen Tuşa a precizat că, în ultimele luni, hotelul a avut un grad de ocupare, în medie, de 60%. Unitatea dispune şi de un teren de 5.000 de metri pătraţi şi de o parcare de 3.600 de metri pătraţi. Compania olandeza Golden Tulip este o firmă privată de franciză care include peste 250 de hoteluri în 37 de ţări, majoritatea situate în centre urbane din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.