monitorulcj.ro Menu
Economie

Zece persoane cu venituri mari inspectate de ANAF

ANAF a început inspecţiile fiscale pentru zece persoane cu averi mari, în cazul cărora existau discrepanţe de milioane de euro între valoarea averii şi valoarea rezultată din impozitele plătite, iar până la finele anului va întări serviciile regionale de verificări fiscale cu 200 de specialişti.

Președintele ANAF a declarat că oamenii au început să declare toate veniturile pe care le au, aceasta fiind consecința verificărilor făcute de către agenții instuției.
„Consecinţa verificărilor pe eşantionul precedent din cele 30 de cazuri este că avem o creştere a veniturilor declarate din surse, să spunem, mai puţin uzuale, cum ar fi dividende realizate în străinătate. Oamenii, văzând că mai sunt şi întrebaţi, sau că prieteni sau oameni din cercul de afaceri sau din cercul relaţional au fost luaţi la întrebări, preferă să înceapă să declare. De fapt, derularea programului, care se va întinde şi va fi o chestiune cu caracter permanent, dar care din păcate presupune parcurgerea unor proceduri extrem de laborioase, nu va avea ca rezultat principal constatarea unor venituri suplimentare atrase la bugetul statului. Principala consecinţă pozitivă o constituie creşterea nivelului declarat al veniturilor de la momentul când un astfel de program are impact în spaţiul public”, a declarat pentru mediafax preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu.
Şeful Fiscului a adăugat că pe eşantionul precedent, verificat în 2013 -2014, veniturile declarate au crescut substanţial, chiar dacă ANAF nu a început inspecţii fiscale, iar această situaţie demonstrează că scopul programului a fost atins, de creştere a gradului de conformare voluntară.
Diaconu a anunţat că până la finele anului vor fi selectate 200 de persoane dintr-un număr de 400 de propuneri pentru înfiinţarea serviciilor regionale de verificări fiscale. Cei selectaţi vor urma cursuri de pregătire profesională specifică şi îşi vor începe activitatea de la 1 ianuarie 2015.
„Vom selecta riguros, inclusiv cu verificări specifice altor autorităţi ale statului. Aici, vă puteţi imagina, nu putem angrena persoane asupra cărora planează unele suspiciuni legate de integritate, persoane care nu au un background profesional perfect”, a continuat şeful ANAF.
Serviciile regionale se vor subordona doar administrativ direcţiilor regionale ale Finanţelor Publice, dar vor avea prin regulamentul de organizare şi funcţionare un grad de autonomie sporit, urmând să fie în directa coordonare metodologică a Direcţiei de Verficări Fiscale din cadrul ANAF central.
„În paralel vom finaliza eşantioanele cu persoanele fizice în profil teritorial pentru care aplicarea criteriilor de selectivitate ne arată o discrepanţă peste nivelul legal acceptat dintre veniturile obţinute şi averea personală şi veniturile declarate din evidenţele noastre de date. Din acest eşantion în profil teritorial la nivelul fiecărui judeţ se vor extrage între 15 şi 40 de cazuri pentru care se vor declanşa verificările preliminare. Acest număr este stabilit în funcţie de capacitatea administrativă de control a fiecărui regiuni şi numărul de cazuri identificate în fiecare regiune. Una este Bucureştiul şi una este regiunea Craiova”, a adăugat Diaconu.
El a precizat că verificările asupra persoanelor fizice rezultate din eşantionare vor fi efectuate de către inspectori din cadrul serviciilor de verificări fiscale din afara judeţului.
„Cel din Iaşi îl verifică pe cel din Vrancea, ca să evităm pe cât posibil anumite relaţionări. Noi eşantionarea o facem de la centru, bazele de date le avem aici, numai că, practic, pe cel de Vaslui îl întrebăm: «Tu alte criterii mai ai? Cine mai e cu averea acolo? Uite, cel mai vestit manelist din Moldova e la noi, ăla are casă, masă, amantă ş.a.m.d. Ia să vedem ce venituri are declarate, mie nici nu-mi apare aici la centru». Prin aplicarea unui criteriu specific, dar pe care-l definim ca atare şi trebuie să fie cât mai neutru şi cât mai obiectiv”, a completat Diaconu.
Şeful Fiscului a arătat că pentru cazurile mai puşin relevante inspecţia fiscală va fi realizată şi de către inspectorii din judeţul respectiv, dar mai curând cu titlu de excepţie.
Primele discuţii pentru înfiinţarea departamentului de control al marilor averi au avut loc în anul 2009, iar ulterior această structură a făcut obiectul planului de restructurare a ANAF convenit cu Banca Mondială.

Etichete: anaf bogati inspectie