monitorulcj.ro Menu
Economie

Mănăstirea Nicula va primi două milioane de lei din Fondul de rezervăal Statului

Guvernul a decis alocarea din Fondul de rezervă a sumei de 7,18 mil. lei Ministerului Dezvoltării, pentru administraţia locală, a sumei de 6 mil. lei pentru două mănăstiri şi un centru eparhial, precum şi a aproape un milion de lei pentru înfiinţarea Institutului Cultural al României la Beijing.

Bugetul Ministerului Dezoltării Regionale şi Administraţiei Publice a fost suplimentat din Fondul de rezervă bugetară cu 7,18 milioane lei în cadrul capitolului „Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică”, titlul „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, articolul „Transferuri curente”.
Repartizarea acestor sume în teritoriu se va face prin ordin al viceprim-ministrului şi ministrului Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea.
Executivul a decis totodată suplimentarea bugetului Secretariatului de Stat pentru Culte, din Fondul de rezervă, cu 6 milioane lei, sumă ce va fi împărţită în mod egal între Centrul Eparhial Iaşi, Mănăstirea Nicula şi Mănăstirea Tismana, care vor primi astfel fiecare câte 2 milioane lei.
De asemenea, din Fondul de rezervă a fost suplimentat bugetul Ministerului Afacerilor Externe cu 967.000 lei pentru finanţarea cheltuielilor privind înfiinţarea şi funcţionarea Institutului Cultural al României la Beijing.
Tot din Fondul de rezervă a mai fost alocată MAE suma de 226.000 lei pentru achitarea debitelor restante din chirii cu care Comisia Fulbright figurează în evidenţele RA-APPS, ca urmare a preluării de către Externe a administrării imobilului în care funcţionează Comisia.
Alţi 245.000 lei au fost alocaţi MAE pentru reîntregirea Fondului de finanţare a acţiunilor de gestionare a crizelor, alerte consulare şi reacţie rapidă.