monitorulcj.ro Menu
Economie

Femei, FMI, e plină Lumea de belele!

Cine îi vrea capul şefului FMI, Dominique Strauss-Kahn, acuzat de agresiune sexuală în Statele Unite ale Americii? O posibilă teorie a conspiraţiei.

 

 

Slăbiciunea pentru femei ar putea să-l coste scump pe Dominique Strauss-Kahn , care nu beneficiază de imunitate diplomatică. Cine ar beneficia de pe urma scandalului în care este implicat şeful FMI? O posibilă teorie a consipraţiei îl arată pe actualul preşedinte francez Nicolas Sarlozy, dar şi pe pretendenţii la preşedinţie din sânul Partidului Socialist francez sau FMI.

 

Înainte de a fi reţinut la New York, Dominique Strauss-Kahn era cel mai probabil candidat al Partidului Socialist Francez pentru alegerile prezidenţiale din 2012, sondajele arătându-l ca favorit, depăşindu-l pe actualul preşedinte, Nicolas Sarkozy.

Strauss-Kahn, în vârstă de 62 de ani, este la a treia căsătorie, soţia sa fiind o cunoscută jurnalistă de televiziune, Anne Sinclair. Ea şi-a declarat deja susţinerea pentru soţul său şi a spus că nu crede că acuzaţiile ar putea fi adevărate.

Presa franceză creditează ”teoria consipraţiei”

“Principalul beneficiar al posibilei eliminări a lui DSK (Dominique Strauss-Kahn, în presa franceză numele lui este adesea prescurtat sub această formă – n.r.) se numeşte Nicolas Sarkozy. Preşedintele îşi vede principalul adversar spulberat de o gafă, Partidul socialist este stânjenit, iar opinia publică trebuie să facă diferenţa între un om de stânga, suspectat de agresiune sexuală, şi un candidat de dreapta, probabil în curând tată de familie, o familie legată de sfânta legătură a căsătoriei”, scrie Presse Ocean.

“(Atacul – n.r) Putea veni de oriunde. De la stânga franceză, de la dreapta franceză sau de la FMI”, scrie şi L'Express, în vreme ce jurnalistul Jean Quatremer, corespondentul la Bruxelles al ziarului Liberation dezvăluie “punctul slab” al lui Strauss-Kahn, slăbiciunea pentru femei, fapt binecunoscut de jurnalişti. Încă din 2007, Quatremer scria că Dominique Strauss-Kahn va fi “în pericol” peste ocean: “Singura mare problema a lui Strauss-Kahn e raportul său cu femeile. E prea grăbit şi câteodată e aproape de hărţuire. Un defect pe care ziariştii i-l cunosc, dar despre care nu prea vorbesc (suntem în Franţa). Or, FMI este o instituţie internaţională cu moravuri anglo-saxone. Dacă DSK face vreun gest deplasat sau aluzie prea precisă, va deveni o ţintă pentru presă”. Vorbele sale s-au adeverit.

 

Franţa, şocată...

 

Inculparea directorului general al FMI pentru agresiune sexuală şi tentativă de viol este “o ştire bulversantă” şi “rămâne să fie verificată”, a declarat fosta candidată socialistă la prezidenţialele din 2007, Ségolène Royal, la postul de radio Europe 1, citat de AFP. Royal a spus că Dominique Strauss-Kahn are dreptul, la fel ca orice cetăţean, la prezumţia de nevinovăţie câtă vreme acuzaţiile împotriva lui nu sunt probate.

 

DSK încătuşat

 

Şeful Fondului Monetar Internaţional, având un aer obosit după aproximativ treizeci de ore de la arestarea lui la bordul unui avion al Air France, a ieşit din clădirea comisariatului de poliţie din cartierul Harlem înconjurat de poliţişti şi nu a adresat niciun cuvânt mulţimii de jurnalişti care îl aştepta să iasă.

Camerista de la hotelul Sofitel din New York care îl acuză pe Dominique Strauss-Kahn că a agresat-o sexual l-a identificat în mod oficial duminică (luni dimineaţa, ora României) pe directorul FMI, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei. Întrebat dacă pretinsa victimă l-a recunoscut pe Strauss-Kahn într-un grup de bărbaţi la o şedinţă de identificare, purtătorul de cuvânt a răspuns că acest lucru “este exact”, confirmând o informaţie a canalului France 24. Purtătorul de cuvânt a mai adăugat că anchetatorii “au găsit dovezi în camera” ocupată de Strauss-Kahn, mai ales elemente ADN.

Poliţia a obţinut şi un mandat pentru a examina îmbrăcămintea şefului FMI, în căutarea de noi urme ADN, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de poliţie din New York. Urmele de ADN căutate ar putea fi “păr, spermă” sau altele, a precizat el, adăugând că poliţia vrea să mai obţină altul pentru a proceda la o examinare corporală.

 

Ce riscă şeful FMI?

 

Dominique Strauss-Kahn urmează să fie prezentat unui judecător, care va decide dacă îl va plasa în arest preventiv sau, mai probabil, îl va elibera pe o cauţiune substanţială. Judecătorul va decide şi dacă va convoca un “Mare Juriu” alcătuit din 16 până la 23 de cetăţeni, care, după ce ascultă poziţia procurorului şi pe cea a apărării, decide sau nu punerea oficială sub acuzare.

În New York, numai 10% din infracţiunile cu tentă sexuală se finalizează cu un proces, în care procurorul şi apărarea se confruntă în faţa a 12 juraţi şi a judecătorului. Acuzatul, martorii şi reclamanta sunt rând pe rând interogaţi de cele două părţi. După pledoarii, juriul se pronunţă, în unanimitate, cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia acuzatului, apoi judecătorul stabileşte, după caz, pedeapsa.

Avocaţii directorului general al FMI au anunţat că acesta va pleda nevinovat. Dacă decidea să pledeze vinovat nu ar mai fi avut loc un proces, ci un acord între acuzare şi apărare privind o pedeapsă mai mică.

Dacă va fi găsit vinovat, Dominique Strauss-Kahn riscă până la 20 ani de închisoare, dar poate scăpa şi numai cu o amendă substanţială.

Trei episoade grăitoare

 

În 2002, Tristane Banon, fiica unei membre a Partidului Socialist Francez, îl acuza pe Dominique Strauss-Kahn că ar fi atacat-o când îi lua un interviu, pentru care a invitat-o într-un apartament mobilat doar cu “un magnetoscop, un televizor şi un pat”. Banon, care avea atunci numai 22 de ani, îl descrie pe şeful FMI drept “un cimpanzeu sălbatic” şi spune că acesta ar fi încercat să îi smulgă sutienul şi blugii, dar ea s-a împotrivit şi l-a lovit. Doar legăturile strânse de familie (Tristane Banon a fost botezată de către cea de-a doua soţie a lui Strauss-Kahn) l-au scutit pe directorul FMI de o plângere la poliţie.

În 2008, Dominique Strauss-Kahn a fost implicat într-un alt scandal, tot în SUA, unde a fost acuzat de favoritism şi hărţuire sexuală în relaţia cu o angajată a FMI, Piroska Nagy. O anchetă a unei comisii interne a FMI l-a scos basma curată, dar Strauss-Kahn a fost nevoit să-i ceară scuze soţiei în public.

Ultrior, au apărut zvonuri că Dominique Strauss-Kahn s-ar fi folosit de funcţia de conducere pentru a-i oferi avantaje fiicei unui prieten, stagiară la FMI. Acuzaţiile au fost respinse.

Anul trecut, Dominique Strauss-Kahn este acuzat drept “un căutător de plăceri (aflat) tot timpul la vânătoare” în cartea “Secretele unui candidat la prezidenţiale”, semnată sub pseudonimul Cassandre cel mai probabil de una dintre fostele colaboratoare ale lui Kahn. “Dominique Strauss-Kahn este un seducător obsesiv, iar slăbiciunea sa pentru femei i-ar putea distruge ambiţiile prezidenţiale”, scria autoarea cărţii.

 

Unde dai, şi unde crapă...

 

Grecia şi Porugalia ar putea fi “victimele” reţinerii la New York a şefului FMI.

Dominique Strauss-Kahn, aflat din 2007 la conducerea Fondului, avea programată azi o vizită la Berlin, unde urma să discute cu cancelarul german Angela Merkel, iar astăzi ar fi trebuit să participe, la Bruxelles, la o întâlnire cu miniştrii de finanţe din UE despre situaţia din Portugalia şi Grecia.

Fondul Monetar Internaţional a anunţat că al doilea oficial ca importanţă al instituţiei, John Lipsky, va prelua postul de director general, în lipsa lui Dominique Strauss-Khan.