monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro urcă spre 4,41 lei

După aprecierea de la finalul săptămânii trecute, când euro a coborât la 4,4006 lei, ieri media a revenit pe creştere, ea fiind stabilită la 4,4085 lei.

Piaţa s-a deschis la 4,4030 lei, care a reprezentat şi minimul şedinţei, după care cotaţiile au trecut pe creştere, maximul atins fiind de 4,41 lei, iar volumele de transfer au fost reduse. La ora 14:00 tranzacţiile se realizau la 4,4070 – 4,41 lei.

Cursul dolarului american a urcat de la 3,3964 la 3,4056 lei, un nou maxim al ultimelor 12 luni, o medie mai mare, de 3,4106 lei, fiind înregistrată în 6 septembrie a anului trecut. Această evoluţie, care va continua şi în perioada următoare, va crea probleme celor care mai au credite contractate în moneda americană.


Cursul francului elveţian a urcat de la 3,6486 la 3,6552 lei.

Monedele din regiune aveau o evoluţie stabilă faţă de euro, cotaţiile fiind asemănătoare cu cele de vineri. Cea poloneză se tranzacţiona la 4,177 – 4,184 zloţi iar cea maghiară la 313,5 – 314,1 forinţi.


Perechea euro/dolar se tranzacţiona la 1,2931 – 1,3958 dolari, după ce vineri cotaţiile au coborât până la 1,2924 dolari.

Aprecierea dolarului vine în contextul în care Banca Centrală Europeană a redus săptămâna trecută dobânzile şi a anunţat achiziţii de obligaţiuni pentru stimulare economică, luând prin suprindere analiştii.


BCE a coborât dobânda de politică monetară la minimul istoric de 0,5% şi va a lansa, de luna viitoare, două programe prin care va injecta lichiditate în pieţe, cumpărând bonduri emise de statele din zona euro şi obligaţiuni garantate cu active din sectorul privat.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru decembrie la 1,2950 -1,3965 dolari.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.