Economie
După 40 de ani de la primele discuţii, prefectul Vuşcan anunţă demararea investiţiei de la Tarniţa: Glonţul este pe ţeavă
Prefectul de Cluj, Gheorghe Vuşcan, a anunţat joi că lucrările la hidrocentrala Tarniţa Lăpuşteşti vor demara în luna mai 2015.
Gheorghe Vuşcan spune că s-a întâlnit cu conducătorii societăţii de proiect Hidro Tarniţa, care administrează investiţia, şi că există trei mari companii internaţionale interesate de acest proiect.
“S-au făcut demersuri repetate şi insistente, în legătură cu calendarul acţiunilor pentru demararea lucrărilor la centrala electrică prin pompaj de la Tarniţa Lăpuşteşti. Este o investiţie de interes naţional, de interes strategic. Acest proiect a intrat în linie dreaptă. Glonţul este pe ţeavă. Acest proiect nu mai poate fi întors din drum şi s-au consemnat deja paşii care urmează să se întâmple. Există trei mari companii internaţionale interesate care şi-au depus scrisoare de intenţie pentru a-şi depune documentele până în 31 octombrie, care este ultima zi de depunere a documentelor, un fel de etapă de precalificare. Cele trei companii interesate de acest proiect sunt şi din Europa şi din afara Europei. Nimănui nu-i convine ca independenţa energetică să se întâmple în România, la Cluj”, a declarat prefectul Gheorghe Vuşcan.
El a mai spus că această investiţie va fi fără garanţii guvernamentale, statul român urmând a fi acţionar minoritar cu 30%, iar 70% vor fi fonduri externe.
Probleme cu exproprierile
Vuşcan a precizat că s-a reuşit identificarea tuturor terenurilor care urmează a fi expropriate, iar proprietarii acestora urmează să-şi primească banii anul viitor.
“Am avut probleme cu exproprierile. Cea mai mare parte a terenului care necesită a fi expropriat se găseşte în comuna Râşca, după care urmează Mărişel, Căpuşu Mare şi Gilău. După 10 întâlniri am reuşit să aducem la curat tot ce înseamnă identificarea proprietarilor, identificarea tuturor suprafeţelor de teren care vor fi expropriate şi a celor adiacente. Suprafaţa expropriată este în jur de 200 de hectare, deja sunt pregătiţi banii pentru expropriere în bugetul de anul viitor”, a mai adăugat Vuşcan.
Calendarul demarării investiţiei
În 7 august s-a făcut anunţul internaţional, publicitar, privind iniţierea procedurilor de selecţie de investitori în vederea implementării proiectului strategic de interes naţional centrala hidroelectrică Tarniţa Lăpuşteşti cu o capacitate de 1000 de megawaţi.
Potrivit lui Vuşcan, până în 14 noiembrie se va face o verificare şi o analiză a documentelor şi se va afişa lista investitorilor precalificaţi. “Din informaţiile pe care le deţinem ar fi poate mai multe companii interesate decât cele trei menţionate”, a completat prefectul.
Între 17 şi 30 noiembrie va urma o procedură a analizei pe fond a documentelor depuse de companiile respective, iar între 2 decembrie şi 31 ianuarie vor fi negocieri cu firmele precalificate, cu fiecare investitor în parte, negocieri în legătură cu toate detaliile pe care trebuie să le cuprindă caietul de sarcini şi modul în care vor participa cu finanţare aceste companii, urmând ca în perioada 16-20 februarie Hidro Trarniţa să furnizeze caietul de sarcini pentru licitaţie.
Termenul de depunere a ofertelor va fi de cel puţin două luni după achiziţionarea caietului de sarcini.
“În luna mai 2015 va fi desemnat câştigătorul şi începerea lucrărilor, un lucru absolut extraordinar, pentru faptul că va duce la o dezvoltare pe orizontală a unor societăţi şi va aduce locuri de muncă. Investiţia va fi una de durată, de la 5 la 7 ani şi se estimează înfiinţarea a 4000 de locuri de muncă. Vă daţi seama ce dezvoltare turistică va aduce această hidrocentrală, va ridica preţul terenurilor extraordinar”, a mai spus Vuşcan.
Cât de viabil este acest proiect?
“La prima vedere s-ar crede că nu este eficientă o astfel de investiţie că ai foarte mari costuri cu pomparea în condiţiile în care energia produsă de centralele nucleare nu o poţi înmagazina, nu o poţi vinde, nici menţine ziua şi s-o furnizezi noaptea, dacă tot se produce oarecum ar fi gratuită pentru partea de pompare, dar această energie va exista în lacul de acumulare şi în perioada de vârf va fi folosită în ţară sau exportată”, a explicat Vuşcan.
Hidro Tarniţa are patru acţionari Complexul energetic Oltenia (25%), Electrica (25%), Nuclear Electrica (25%) şi Complexul Energetic Hunedoara (25%).
Construcţia centralei de la Tarniţa-Lăpuşteşti e estimată să coste peste un miliard de euro fără TVA. Centrala va fi situată la 30 km depărtare de orașul Cluj-Napoca, pe valea râului Someșul Cald, pe versantul stâng al acumulării Tarnița și este prevazută a se realiza cu patru grupuri reversibile, turbina-pompă, cu o putere instalată de 4x 250 MW, construcția fiind preconizată a se realiza în două etape pe parcursul a 5-7 ani.
Capacitatea lacului superior (tipul Polder) va fi de 10 milioane metri cubi apă.