monitorulcj.ro Menu
Economie

Dolarul a crescut, de la începutul lunii, cu 4%

Evoluţia pozitivă a economiei SUA, al cărei PIB a crescut în al doilea trimestru cu 4,6%, va permite Rezervei Federale americane să întrerupă, în octombrie, injecţiile de lichiditate şi să treacă, în primele luni ale anului viitor, la majorarea dobânzii sale directoare, care se află în prezent aproape de 0%.

Aceste perspective au făcut dolarul mult mai atractiv comparativ cu alte monede, astfel că el a atins ieri maximul ultimilor patru ani faţă de un coş al mai multor valute, evoluţie care s-a reflectat şi în piaţa locală, acolo unde cursul monedei americane a crescut de la 3,4544 la 3,4827 lei, mai sus cu 4% faţă de sfârşitul lunii trecute. Comparativ cu sfârşitul lui 2013 aprecierea este de 7,3%.

Leul s-a depreciat şi faţă de euro, cursul urcând de la 4,4018 la 4,4152 lei, după şapte şedinţe consecutive în care media s-a aflat sub pragul de 4,1 lei.


Şedinţa de ieri s-a deschis la 4,4130 lei, cotaţie apropiată cu cea înregistrată vineri seară pe pieţele internaţionale, dar mai mare cu aproape un ban faţă de închiderea celei locale. Pe parcursul zilei tranzacţiile s-au realizat între un minim de 4,4070 şi un maxim 4,4160 lei, cotaţiile de la ora 14:00 fiind de 4,41 – 4,4130 lei.

Cursul francului elveţian a crescut, la rândul său, de la 3,6462 la 3,6577 lei.


Piaţa locală aşteaptă astăzi decizia de politică monetară a BNR. Majoritatea analiştilor anticipează o scădere la 3%, care ar fi urmată, în noiembrie, de una la 2,75%.

Reamintim, că în august, Mugur Isărescu a declarat că inflaţia poate permite noi reduceri ale dobânzii-cheie. El preciza că decizia va depinde în special de contextul internaţional şi de fluxurile de capital.


În regiune, moneda maghiară a stagnat în raport cu euro, la 311,8 – 313 forinţi. În schimb, cea poloneză s-a depreciat uşor, la 4,179 – 4,189 zloţi.

Perechea euro/dolar a scăzut la minimul ultimilor doi ani de 1,2664 dolari, maximul zilei fiind de 1,2696 dolari, în condiţiile creşterii plasamentelor în bancnota verde dar şi a incertitudinilor legate de starea economiei din zona euro.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.