monitorulcj.ro Menu
Economie

Companiile cu cele mai spectaculoase creşteri în 2013

Clujul a obţinut doar un loc în topul celor mai dinamice şase companii din Transilvania şi Banat.

Nouă antreprenori au fost premiaţi ieri la Cluj-Napoca pentru că au reuşit să aibă o dinamică spectaculoasă a afacerilor, a profiturilor sau a numărului de angajaţi.

Cele mai dinamice nouă companii din Transilvania şi Banat, respectiv nouă antreprenori au primit miercuri titlul de „Campioni în business”, în cadrul proiectului cu acelaşi nume dedicat antreprenoriatului, derulat de Ziarul Financiar.


Premiile „Campioni în Business” se acordă în funcţie de evoluţia cifrei de afaceri, a profitului net, a numărului de angajaţi şi a solidităţii afacerii. Pentru realizarea topului au fost selectate doar companiile profitabile deţinute de întreprinzători locali, cu peste 10 angajaţi.

Premiile s-au împărţit în două categorii: companii cu cifră de afaceri de peste 70 milioane lei şi companii cu cifră de afaceri sub 70 milioane de lei.


Din cele peste 5.000 de companii care au îndeplinit criteriile selectate la nivel naţional, pe regiunea Transilvania şi Banat (care include judeţele Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş Severin, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Satu Mare, Sibiu şi Timiş) a fost declarată câştigătoare o singură companie din Cluj.

Cele mai performante companii

La categoria companiilor cu cifră de afaceri de peste 70 de milioane lei, câştigători au fost companiile Elba SA (Timiș), Electro Sistem SRL (Maramureș) şi Bilka Steel SRL (Brașov). Cea din urmă, de exemplu, companie specializată în fabricarea produselor metalice obţinute prin deformare plastică, metalurgia pulberilor, a înregistrat o cifră de afaceri în 2013 de 105 milioane de lei, în creştere cu 41% faţă de anul anterior şi un profit net în creştere cu 169% faţă de 2012. Firma avea 66 angajaţi în 2013 şi este deţintă de Horaţiu Mihai Ţepeş, un antreprenor de doar 33 de ani, care a pus bazele afacerii în 2007. „Am pornit la drum cu mult know-how iar acest lucru a contat mai mult decât banii”, a explicat Horaţiu Ţepeş.


În cazul Elba SA, companie specializată în fabricarea de echipamente electrice de iluminat, cifra de afaceri a crescut în 2013 la 194 milioane de lei, cu 57% mai mult faţă de anul anterior. Anul trecut, compania a înregistrat un profit net în creştere cu 580% faţă de 2012. Firma avea 936 salariaţi la sfârşitul anului 2013.

Cel de-al treilea câştigător, Electro Sistem SRL, este o companie specializată în fabricarea aparatelor de distribuţie şi control a electricităţii, care a înregistrat o cifră de afaceri în 2013 de 108 milioane de lei, în creştere cu 44% faţă de anul anterior şi un profit net în creştere cu 29% faţă de 2012. Firma avea 261 salariaţi la sfârşitul anului 2013.


Cea mai dinamică firmă clujeană

În categoria companiilor cu cifră de afaceri sub 70 de milioane de lei, câștigătorii au fost companiile Emsil Techtrans ( Bihor), Grup Energoinstal SA (Cluj) şi Laboratoarele Fares Bio Vital (Hunedoara).

Compania clujeană Grup Energoinstal este specializată în executarea lucrărilor de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat. A înregistrat o cifră de afaceri în 2013 de 35 milioane de lei, în creştere cu 58% faţă de anul anterior şi un profit net în creştere cu 464%  faţă de 2012. Firma avea 80 de angajaţi în 2013.


Premiul pentru „Branding românesc” ajunge la Cluj

În cadrul evenimentului au fost acordate şi trei premii speciale. Astfel,  firma arădeană Astra Vagoane Călători a primit premiul special „Rezistența la dezindustrializare”. Compania, specializată în fabricarea materialului rulant, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 180 de milioane de lei, în creştere cu 229%  faţă de 2012 şi un profit net în creştere cu 529% faţă de 2012. Firma avea  798 angajaţi în 2013.

De asemenea, producătorul de carne de pui Transavia, din Alba, a primit premiul special „Viziune în antreprenoriat”. Compania a înregistrat în 2013 o cifră de afaceri de 460 de milioane de lei, în creştere cu 8% faţă de anul anterior şi un profit net în creştere cu 37% faţă de 2012. Firma avea 1.005 angajaţi în 2013.

Premiul special „Branding românesc” a fost acordat producătorului clujean de cosmetice Farmec SA. Compania a înregistrat o cifră de afaceri în 2013 de 138 de milioane de lei, în creştere cu 13% faţă de anul anterior şi cu un profit net în scădere cu 8%  faţă de 2012. Firma avea 602 angajaţi în 2013.

Portretul antreprenorului de succes

„Dacă ar fi să realizăm un «portret robot» al antreprenorului performant din 2013, acesta ar fi: 116 milioane lei cifră de afaceri, 5,5 milioane lei profit brut, 4,6 milioane lei profit net, 4,8% rata profitului brut (faţă de 4,5% în 2012), 255 salariaţi (faţă de 240 în 2012), 455 mii lei cifra de afaceri per salariat (în creştere cu 0,5% faţă de 2012), 22.000 lei profit brut per salariat (mai mare cu 6,9% comparativ cu 2012). Cifrele tot mai bune de la un an la altul confirmă potențialul ridicat al capitalului privat românesc și dinamismul companiilor antreprenoriale locale”, a declarat Ionuț Simion, Partener, Servicii de consultanţă fiscală pentru antreprenori, PwC România.