monitorulcj.ro Menu
Economie

Univers T îşi face bază sportivă cu bani luaţi de Consiliul Judeţean Cluj printr-un credit

Hotelul Univers T se va moderniza printr-un credit luat de Consiliul Judeţean Cluj în acest sens. Consilierii judeţeni vor vota săptămâna viitoare un proiect de hotărâre prin care hotelul, aflat în subordinea CJ Cluj, va primi peste 400.000 de euro pentru modernizarea bazei sportive proprii.

Reprezentanţii Univers T doresc realizarea unor lucrări de modernizare a bazei sportive proprii, care în acest moment este formată din cinci terenuri de tenis descoperite. Potrivit proiectului de hotărâre, se urmăreşte amenajarea a două terenuri acoperite, două în aer liber, iar un teren de tenis va fi transformat în teren de fotbal sintetic. Acestea vor fi dotate cu nocturnă, vor fi supravegheate video şi vor avea servicii conexe ( parcare, închirieri echipamente, vestiare etc.).

Lucrările aferente acestui obiectiv se ridică la suma de 1.857.604,08 lei (conform devizelor proiectanţilor), care vor fi acoperite printr-un credit bancar pe termen lung, aprobat deja de Consiliul Judeţean Cluj în luna aprilie 2014.


În vederea realizării acestei baze sportive pe strada Al. Vaida Voevod,  la data de 28 august 2013 a fost încheiat un acord între Univers T şi Iulius Mall, prin care Iulius Mall recunoaşte dreptul Univers T de a construi pe mai multe suprafeţe din terenul adus în asociere de către Univers T.

“După efectuarea operaţiunilor tehnice şi juridice, pentru înscrierea în cartea funciară a documentaţiei cadastrale de dezlipire a parcelelor, pentru a se realiza extinderea bazei sportive este necesară scoaterea din asociere a celor două parcele în suprafaţă de 184 mp şi în suprafaţă de 136 mp şi introducerea în asociere a terenului în suprafaţă de 320 mp. Consiliul de Administraţie al SC Univers T, întrunit în şedinţă la data de 8 octombrie 2014 a aprobat documentaţiile tehnice privind dezmembrarea terenurilor înscrise în C.F. nr. 263065 Cluj-Napoca, C.F. nr. 298625 Cluj-Napoca şi în C.F. nr. 298626 Cluj-Napoca”, se arată în proiectul de hotărâre.