Economie
Dolarul a scăzut cu 3,1 bani
Începutul noii săptămâni a fost unul pozitiv pentru leu, acesta apreciindu-se în faţa principalelor valute.
Cursul dolarului american, care crescuse la 3,5763 lei, medie care nu a mai fost atinsă din 22 august 2012, a coborât ieri la 3,5457 lei, evoluţie determinată de deprecierea lui faţă de euro.
Media monedei unice a coborât, la rândul ei, de la 4,4360 lei, maximul ultimelor aproape trei luni, la 4,4304 lei, în condiţiile unei reduceri a volumelor de transfer şi a stabilităţii monedelor din regiune, la care a contribuit evoluţia pozitivă a burselor europene. Piaţa valutară s-a deschis la 4,4330 lei, nivel identic cu cel de la închiderea de vineri. Tranzacţiile s-au realizat între un minim de 4,4250 şi un maxim de 4,4340 lei, cotaţiile de la ora 14:00 fiind de 4,4230 – 4,4260lei.
Cursul francului elveţian a fost stabil, el fiind anunţat la 3,6836 lei faţă de 3,6835 lei, la finalul săptămânii trecute.
Monedele din regiune erau stabile faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona la 4,22 – 4,232 zloţi iar cea maghiară la 306,6 – 309,3 forinţi, în uşoară apreciere faţă de vinerea trecută.
Perechea euro/dolar, care a scăzut la finalului săptămânii trecute la 1,2358 dolari, cea mai scăzută cotaţie începând cu data de 21 august 2012, se tranzacţiona ieri între 1,2452 şi 1,2506 dolari.
Speculatorii au profitat de faptul că economia americană a creat luna trecută „doar” 214.000 noi locuri de muncă faţă de prognozele care indicau un nivel de 235.000, în ciuda faptului că şomajul a scăzut la 5,8%, cel mai redus nivel al ultimilor şase luni.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru decembrie la 1,2470 – 1,2509 dolari iar uncia de aur cu aceeaşi scadenţă la 1.167 – 1.168 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.