monitorulcj.ro Menu
Economie

Funcţionarii plătiţi cu bani europeni vor fi mai bine monitorizaţi

Ministrul Fondurilor Europene Eugen Teodorovici a găsit soluţia pentru „taxarea“ funcţionarilor care beneficiază la salariu de un bonus din fonduri europene, dar nu sunt performanţi. Soluţia prezentată la Cluj de Teodorovici, care vine tocmai în campania electorală pentru prezidenţiale, presupune ca începând de anul viitor să se introducă un sistem de monitorizare a acestora.

„Anul viitor vrem să schimbăm  statutul funcționarului public pentru persoanele care sunt pe bani europeni. Aceasta pentru că nu poți să ții astăzi un astfel de om, din cele 2.200 de persoane din fonduri europene, din bani publici, și care la ora patru au plecat.

Dacă stai în fața ușii, te dărâmă. Nu este nimeni obligat să stea în sistem. Acești oameni vor fi plătiți, de la 1 ianuarie 2015, din acei bani pentru acel bonus la salarizare, doar pe bază de performanță“, a declarat Eugen Teodorovici.


Teodorovici a explicat că există un sistem informativ care poate arăta ce erori fac funcționarii și de câte ori a greșit un angajat din sistemul public într-o anumită perioadă de timp, iar de anul viitor dorește să impună un procedeu de evaluare a muncii acestor funcționari.

„Am să vă dau un exemplu, la POSDRU este un program de care multă lume a fost nemulțumită. Astăzi sistemul nostru informativ arată foarte clar fiecare greșeală care se face de către funcționar. De fiecare dată când e o greșeală în sistem, o vedem. Se poate vedea lunar de câte ori o persoană anume a greșit. La început îi facem pregătire, că nu poți imediat să îl penalizezi, dar dacă lucrul acesta continuă, în acea lună nu își mai primește acel bonus din bani europeni“, a spus Teodorvici la Cluj.


Acesta a explicat că a discutat cu reprezentanții Comisiei Europene posibilitatea ca nu doar bonusurile, ci întregul salariu al acestor funcționari să fie suportat din surse europene, ceea ce ar presupune o degrevare a bugetului de stat cu 30 de milioane de euro anual.