monitorulcj.ro Menu
Economie

Bătălia pe sponsorizare între ONG-uri și IMM-uri

O cercetare Ernst&Young (EY) arată că ONG-urile nu apelează frecvent la facilitatea 20% a legii sponsorizării, deși companiile știu de actul normativ în proporție de 93%.

Bătălia pe sponsorizare între ONG-uri și IMM-uri

Facilitatea 20% le permite întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) să-și deducă sponsorizările până la 20% din impozitul pe profit. Deducerea sprijină ONG-urile să obțină sponsorizări, întrucât și companiile beneficiază de pe urma acestora.

Companiile sposorizează cel mai bine sectorul sănătății

Cifrele cercetării EY arată că 93% dintre IMM-uri sunt informate în legătură cu legea sponsorizării. Majoritatea companiilor (60%) cunosc facilitatea fiscală de la departamentul financiar contabil al firmei. Sectoarele sponsorizate de companiile românești sunt: sănătate (29%), educație (27%), protecție socială (17%) și sport (12%).


Cele mai slab sponsorizate domenii de către IMM-uri sunt arta (6%) și mediul (3%). 42% dintre companiile intervievate au declarat că nu sponsorizează constant o organizație neguvernamentală. Motivele principale pentru care companiile au decis să nu acceseze facilitatea fiscală sunt: mecanismul mult prea complicat (în 43% din cazuri), faptul că nu au fost abordați niciodată de un ONG pentru o sponsorizare (în 30% din cazuri) sau pentru că nu cunosc niciun ONG pe care să-l susțină (în 13% din cazuri).

ONG-urile apelează mai des la fonduri europene

Pe de altă parte, numai 56% dintre ONG-uri cunosc facilitatea 20% pentru sponsorizări. Potrivit cercetării, experiența colaborarii cu ONG-uri (în 28% din cazuri) este principalul motiv pentru care o organizație neguvernamentală selectează o companie pentru sponsorizare. În 16% dintre cazuri ONG-ruile caută companii din domeniu specific. Dintre metodele de strângere a fondurilor folosite de ONG pe primul loc se află realizarea proiectelor pentru solicitarea fondurilor europene (36%), pe locul doi este facilitatea 2% din impozit redirecționată, iar pe locul trei apare fundraising-ul.


Cercetarea a fost realizată în perioada septembrie-octombrie 2014 și a analizat răspunsurile a 115 de reprezentanți ai IMM-urilor și 97 de ONG-uri. Analiza a urmărit notorietatea legii sponsorizării în mediul de afaceri și al ONG-urilor.  

Un articol scris de Cristina Ungurean

Etichete: imm ong sponsorizare