monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro a scăzut cu 1,4 bani

Moneda naţională s-a apreciat în faţa principalelor valute, într-o mişcare regională, cu excepţia forintului, care a beneficiat de interesul speculatorilor pentru plasamentele în active care generează randamente mai mari decât cele din zona euro.

Cursul euro a scăzut de la 4,4338 la 4,42 lei, o medie mai mică fiind, de 4,4192 lei, fiind înregistrată în data de 5 noiembrie.

Piaţa s-a deschis ieri la 4,4340 lei, care a reprezentat maximul şedinţei, pentru ca apoi euro să scadă până la un minim de 4,4150 lei. La ora 14:00, tranzacţiile se realizau la 4,4170 – 4,42 lei.


Scăderea dolarului american a fost mai mare, datorită deprecierii lui faţă de euro, cursul coborând de la 3,5653 la 3,5479 lei. Media francul elveţian s-a redus de la 3,6873 la 3,6751 lei.

În regiune, moneda poloneză se aprecia consistent faţă de cea europeană, la 4,172 – 4,181 zloţi. În schimb, moneda maghiară a suferit o uşoară depreciere faţă de euro, la 305,9 – 307 forinţi.


Perechea euro/dolar se tranzacţiona la 1,2443 – 1,2504 dolari, în creştere faţă acum două zile, chiar dacă datele privind PIB-ul SUA din trimestrul al treilea au fost revizuite pe creştere, de la un iniţial 3,5% la 3,9%.

Aprecierea euro pusă de analişti pe seama marcărilor de profit la care au recurs speculatorii, dar şi a măsurilor de protecţie luate înainte de Ziua Recunoştinţei, care se va sărbători astăzi iar pieţele americane se vor afla într-o minivacanţă.


În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru scadenţa de săptămâna viitoare la 1,2458 – 1,25 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.