monitorulcj.ro Menu
Economie

Taxa “Robin Hood”, revine în actualitate

Plenul Camerei Deputaţilor urmează să supună dezbaterii propunerea legislativă privind introducerea unei taxe de solidaritate pentru bănci sub forma unei impozitări suplimentare (faţă de cota unică de 16%) cu o cotă de 2,5% a profitului realizat de instituţiile de credit, pentru o perioadă de trei ani.

Proiectul a primit aviz negativ săptămâna trecută în Comisia de buget-finanţe, dar, conform traseului de legiferare, această iniţiativă a unor parlamentari PD-L urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei, care este for decizional. Chiar dacă proiectul a fost propus de membri ai PD-L, Guvernul nu-l susţine, după cum s-a angajat şi în faţa FMI. De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a declarat recent să nu susţine suprataxarea băncilor, dar a menţionat că speră ca băncile să nu se repeadă să-şi recupereze toată pierderea cu creditele neperformante într-un an.