monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro scade spre 4,40 lei

Cererea mare de lei a permis monedei naţionale să se aprecieze în faţa principalelor valute.

Investitorii străinii se îndreaptă, în prezent, către pieţele unde pot obţine randamente mai mari faţă de cele din zona euro. Aceasta a permis ieri Ministerului de Finanţe să se împrumute cu peste 600 de milioane de lei, printr-o emisiune de obligaţiuni redeschisă şi care a fost lansată în februarie 2012, la o dobândă de 2,94%, care reprezintă un minim istoric.

Cursul euro a scăzut de la 4,4424 lei la 4,4109 lei, un curs identic fiind atins în data de 14 octombrie. Piaţa valutară s-a desschis la 4,4350 lei, valoare apropiată de cea de la închiderea de vineri, când, conform dealerilor bancari, BNR ar fi intervenit pentru a aprecia leul. Sub presiunea ordinelor de vânzare de valută, euro a scăzut până la 4,4040 lei, tranzacţiile de la ora 14:00 fiind realizate la 4,4020 – 4,4050 lei.


Media dolarului american a scăzut de la 3,9157 la 3,8885 lei.

Cursul francului elveţian a coborât de la 4,2438 la 4,1766 lei, atingând astfel minimul său începând cu data de 15 ianuarie, atunci când Banca Naţională a Elveţiei a decis să renunţe la pragul minim de 1,20 franci euro, care fusese folosit dins eptembrie 2011. Scăderea mai mare a francului se datorează evoluţiei raportului lui faţă de euro, care a urcat ieri pe pieţele internaţionale la 1,041 – 1,059.


Monedele din regiune profitau şi ele de interesul investitorilor şi se apreciau faţă de euro. Cea poloneză se întărea la 4,166 – 4,189 zloţi iar cea maghiară la 310 – 311,6 forinţi.

Perechea euro/dolar se tranzacţiona înte 1,1293 şi 1,1353 dolari, pieţele calmându-se după iureşul din ultimele două săptămâni, care a debutat cu decizia BNE, a continuat cu lansarea de către BCE a unui program de relaxare cantitativă şi a culminat cu victoria Syriza la alegerile anticipate din Grecia, când euro a coborât până la 1,1098 dolari.


Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00.