monitorulcj.ro Menu
Economie

Controale la firmele care au intermediat angajarea unor români în Qatar

Inspectoratul general de stat al Inspecţiei Muncii a demarat controale la firmele care au intermediat angajarea unor români în Qatar.

Inspectorul general de stat al Inspecţiei Muncii, Dantes Nicolae Bratu, a dispus controale la firmele din judeţul Neamţ care au intermediat angajarea unor români în Qatar. Inspectoratul teritorial de muncă Neamţ a efectuat în februarie 2015 acţiuni de control la societăţile CAS Scouting  S.R.L. şi Emona Serv S.R.L., pentru verificarea condiţiilor în care societăţile respective au efectuat activităţi de selecţie şi plasare de forţă de muncă în străinătate.

S-a constatat că, cele două societăţi nu sunt înregistrate la Inspectoratul Teritorial de muncă Neamţ ca agenţi de ocupare a forţei de muncă în străinătate, astfel cum prevede Legea 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în afara ţării. Pentru aceasta firmele risca amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.


Societatea Emona Serv S.R.L. a fost controlată în anul 2013, urmare a unor sesizări prin care era adusă la cunoştinţă situaţia unor cetăţeni români care munceau în Qatar şi amendată contravenţional cu 5.000 de lei. În februarie 2015 aceeaşi societate comercială nu a dat curs solicitării inspectorilor de muncă de a le pune la dispoziţie documente şi informaţii cu privire la români care muncesc în străinătate şi a fost amendată cu 5.000 de lei.

Societatea CAS Scouting  S.R.L. a fost controlată, la solicitarea Inspecţiei Muncii, începând cu anul 2013 şi s-au constatat urmăroarele nereguli: activitatea de plasare se facea în baza unor acorduri de reprezentare şi nu legal prin contracte de mediere, angajatorul nu avea încadrat în muncă personal cu experienţă în domeniu, nu era înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă şi nu avea contracte de oferte cu angajatorul arab la care erau plasaţi muncitorii. Inspectorii de muncă au aplicat o amendă contravenţională de 10.000 de lei şi au dispus măsuri de remediere a neregulilor. Pentru că angajatorul controlat n-a îndeplinit în termen măsurile dispuse, a fost sancţionat contravenţional.


”Atrag din nou atenţia reprezentanţilor societăţilor comerciale care au ca obiect de activitate plasarea lucrătorilor români în străinătate, că obligaţiile legale cu privire la acest aspect nu sunt opţionale şi că refuzul repetat de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă informaţiile şi documentele solicitate constituie infracţiune”, Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.