monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro a scăzut cu jumătate de ban

Monedele de la marginea zonei euro s-au apreciat ieri faţă de cea unică, după ce sentimentele de aversiune faţă de risc s-au temperat.

Cursul euro a coborât de la 4,4521 lei, maximul ultimelor patru săptămâni, la 4,4478 lei, într-o şedinţă cu o volatilitate foarte redusă, tranzacţiile realizându-se între 4,4450 şi 4,45 lei. Cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,4430 – 4,4460 lei.

Evoluţia raportului euro/leu din zilele următoare va fi strâns legată de modul în care va fi rezolvată criza declanşată de Atena, după victoria în alegeri a Syriza, partid de stânga. Liderii acestuia au clamat necesitatea ca datoria Greciei ar trebui să fie redusă iar o parte din măsurile de austeritate să fie anulate.


Media dolarului american a coborât de la 3,9378 la 3,9335 lei, iar cea a monedei helvete, care fluctua pe pieţele internaţionale în apropierea pragului de 1,08 franci/euro, a scăzut de la 4,1440 la 4,1413 lei.

Monedele din regiune aveau o evoluţie asemănătoare cu leul faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona între 4,164 şi 4,182 zloţi iar cea maghiară între 305,3 şi 306 forinţi.


Perechea euro/dolar se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,1297 şi 1,1342 dolari, în scădere cu circa jumătate de cent american faţă de acum două zile.

Scăderea euro s-a datorat prudenţei pe care o arătau investitorii înainte de discuţiile care urmau să se desfăşoare între Eurogrup şi reprezentanţii Atenei în ceea ce priveşte lista cu reformele propuse de Grecia, care ar trebui să determine evitarea ieşirii acestei ţări din zona euro (Grexit).


Pe termen mediu se aşteaptă scădere euro spre paritatea cu dolarul, odată cu declanşarea programului de relaxare cantitativă al BCE, care va avea o valoare lunară de 60 miliarde de euro şi se va desfăşura, cel puţin, până în septembrie 2016.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.