monitorulcj.ro Menu
Economie

Cât costă şi în ce zone se află apartamentele de lux din Cluj-Napoca?

În Cluj-Napoca, la fel ca în cele mai mari oraşe ale ţării, segmentul rezidenţial de lux se află într-o fază incipientă și ofertele de tip penthouse nu sunt foarte numeroase.

Potrivit unei analize realizată de Imobiliare.ro, pretențiile vânzătorilor din Cluj-Napoca se situează sub pragul de 500.000 de euro.

Astfel, în zona Mărăști, un apartament tip duplex (ultimele două etaje din 12) are o valoare de listare de 250.000 de euro. Locuința este compartimentată în trei camere și ocupă 150 de metri pătrați utili, la care se adaugă aproape 30 de metri pătrați de terasă.


În zona Iulius Mall, un apartament de 180 de metri pătrați utili, construit în anul 2008, este disponibil spre vânzare pentru 220.000 de euro. Proprietatea se vinde complet mobilată și utilată și include două terase, în suprafață de 40 de metri pătrați.

În ceea ce priveşte Bucureştiul, deşi nici aici ofertele de tip penthouse nu sunt foarte numeroase, potrivit analizei Imobiliare.ro prețurile din Capitală se apropie de patru milioane de euro.