monitorulcj.ro Menu
Economie

Noul Cod Fiscal: TVA scade anul viitor, CAS din 2018, iar cota unică din 2019

Proiectele celor două Coduri Fiscale care prevăd reduceri semnificative de impozite și taxe începând de anul viitor au fost aprobate de Guvern în această săptămână și publicate, vineri, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

Noul Cod Fiscal: TVA scade anul viitor, CAS din 2018, iar cota unică din 2019

Proiectul de Cod Fiscal prevede reducerea cotei standard de TVA la 20% începând din 2016 și la 18% de la 1 ianuarie 2018. De asemenea, din 2016, se va aplica o cota de TVA de 9% pentru alimentele de bază. În privința TVA, reprezentanții Guvernului spun că reducerea se va aplica încă din cursul acestui an, fie la cota standard, fie la produsele de bază, dar încă nu s-a luat o decizie în acest sens.

Potrivit Agerpres, în privința contribuțiilor de asigurări sociale, acestea vor scădea începând cu 2018, nu cu 2017 cum se propusese inițial, de la 10,5% la 7,5% la angajat și de la 15,8% la 13,5% la angajator.


Alte schimbări importante prevăzute de noul Cod Fiscal se referă la eliminarea impozitului pe construcții și a impozitului pe dividende, de la 1 ianuarie 2016.

De asemenea, tot de anul viitor acccizele la carburanți vor fi reduse cu procente cuprinse între 16% și 20%, iar la unele categorii de produse vor fi eliminate.


Cota unică va rămâne nemodificată, potrivit noului Cod Fiscal, până la 1 ianuarie 2019, când urmează să scadă de la 16% la 14%.