monitorulcj.ro Menu
Economie

Dolarul a crescut cu 13 bani

Declaraţia unui oficial al Fed, care a afirmat că banca centrală americană va majora dobânda, la întâlnirea Comitetului său monetar de la jumătatea lui iunie, a avut ca efect imediat aprecierea dolarului faţă de euro.

Astfel, cursul dolarului american a crescut vineri la 4,1559 lei, mai sus cu 13,15 bani faţă de începutul săptămânii, într-o şedinţă în care cotaţiile au fluctuat între 4,117 şi 4,172 lei.

În cazul în care plasamentele în dolari se vor menţine pe o pantă ascendentă în paralel cu ieşiri de capital de pe pieţele emergente, este posibil ca săptămâna aceasta dolarul să depăşească maximul de 4,2107 lei, care a fost atins în 16 martie.


Aprecierea monedei elveţiene a fost de mai mică amploare, ea crescând vineri la 4,2462 lei, când ea creştea pe pieţele internaţionale la 1,037 – 1,043 franci/euro. Comparativ cu începutul săptămânii cursul a urcat cu 1,53 bani.

Volatilitatea euro a fost mai mare decât în ultimele săptămâni. Maximul de 4,4192 lei a fost atins luni iar minimul ultimelor şapte luni şi jumătate, de 4,3965 lei, a fost înregistrat joi.


La finalul perioadei analizate, media a fost stabilită la 4,4105 lei, într-o şedinţă cu volume de tranzacţionare ridicate, în ton cu evoluţiile de pe pieţele internaţionale. Deschiderea s-a realizat la 4,4040 lei, iar tranzacţiile s-au realizat între 4,40 şi 4,4120 lei. La închiderea pieţei locale cotaţiile erau de 4,4110 – 4,4140 lei, dar seara, pe cele internaţionale, ele au coborât uşor, la 4,4070 – 4,41 lei.

Evoluţia leului nu a fost influenţată de anunţul INS referitor la creşterea inflaţiei în amrtie cu 0,4%, astfel că rata anuală a ajuns la 0,8%, în condiţiile majorării costurilor la mărfurile nealimentare şi servicii.


În perioada următoare, monedele de la marginea zonei euro ar urma să se deprecieze, în condițiile în care Rezerva Federală americană urmează să majoreze dobânzile.

Aceste perspective au marcat şi evoluţia perechii euro/dolar, care de la 1,1018 dolari a coborât la finalul perioadei la 1,0568 dolari, minimul ultimelor trei săptămâni. Reamintim că în 16 martie euro a scăzut până la 1,0458 dolari, cea mai scăzută cotaţie a ultimilor mai bine de 12 ani, iar analiştii anticipează pentru acest an atingerea parităţii între cele două monede.


La deprecierea euro contribuie şi politica de relaxare cantitativă a BCE, care injectează lunar 60 de miliarde euro în economia zonei, dar şi situaţia incertă a Greciei, care ar putea fi nevoită să renunţe la moneda unică.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro a scăzut pentru iunie de la 1,0825 la 1,0605 dolari.


Analiza cuprinde perioada 6 – 10 aprilie.

Etichete: curs valutar dolar euro