monitorulcj.ro Menu
Economie

(P) Învață să faci selfie-uri perfecte cu Farmec și artistul Dorian Popa

Farmec dă startul unei noi competiții online, la finalul căreia 25 de câștigători vor participa la primul Atelier de Selfie din România, susținut de artistul Dorian Popa, ambasadorul gamei Gerovital Happiness și de fotograful Dragoș Asaftei.

Pentru a intra în competiție, concurenții trebuie să își facă un selfie alături de un produs Gerovital Happiness și să posteze imaginea pe pagina de Facebook Farmec sau să o trimită la adresa concurs@farmec.ro cu titlul „Înscriere concurs Atelierul de Selfie”.

Concursul se desfășoară în perioada 15 aprilie – 15 mai, iar 25 de participanți care adună cele mai multe LIKE-uri la selfie-ul realizat vor câștiga un loc la Atelierul de Selfie.


Pentru a-i susține în campania de strângere de LIKE-uri, Farmec va fi alături de participanți oferindu-le minimostre cu produse, cover photo Facebook și profil special de participant. Astfel, aceștia își pot implica prietenii sau membrii familiei și pot obține mai multe voturi.

În cadrul Atelierului de Selfie ce se va desfășura pe 23 mai în București, participanții vor afla ce trebuie să facă pentru a realiza selfie-uri perfecte. Pe lângă sfaturi de la fotograful Dragos Asaftei, artistul Dorian Popa le va împărtăși din trucurile și secretele celor mai reușite selfie-uri de vedetă. De asemenea, specialiști în frumusețe le vor oferi participanților o sesiune specială despre îngrijirea tenului.


Special pentru mamele participanţilor care doresc să–i însoţească la eveniment, Farmec a pregătit un training de îngrijire, care se va desfășura în paralel cu Atelierul de selfie-uri.

Gerovital Happiness este cea mai nouă gamă Farmec, ce conține produse cosmetice pentru față și corp pe bază de extracte din fructe precum zmeura, afine și caise. Noua gamă Gerovital Happiness se adresează persoanelor începînd cu vârsta de 16 ani, dar este potrivită și pentru tenurile mature  pentru îngrijirea de bază. Produsele din gama Gerovital Happiness au formulări ușoare, parfumuri hipoalergenice și nu conțin parabeni, iar beneficiile și prospețimea fructelor se pot observa cu ușurință atât din ambalajele pline de culoare, cât și în formulele atent concepute pentru fiecare produs din gamă.

Etichete: concurs farmec selfie