monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro a coborât la minimul ultimelor nouă luni

Cotațiile raportului euro/leu au coborât ieri până la 4,3760 lei. Valori similare se mai înregistrau la finalul lui iulie trecut.

Cursul anunţat de BNR a fost stabilit însă la 4,4031 lei, minimul ultimelor trei săptămâni, faţă de 4,4126 lei, media de marţi, fiind a doua şedinţă consecutivă de apreciere.

Piaţa valutară s-a deschis la 4,3760 lei, după care euro a început să crească, maximul fiind de 4,4150 lei. Tranzacţiile de la ora 14:00 realizau la 4,4120 – 4,4150 lei.


Aprecierea leului a fost o continuare a evoluţiei de marţi, când se înmulţiseră zvonurile că Rezerva Federală americană va întârzia, spre toamnă, majorare dobânzilor din SUA, ceea ce a înmulţit plasamentele în monedele mai riscante, precum cele de la marginea zonei euro.

Media monedei elveţiene, care fluctua pe pieţele internaţionale între 1,046 şi 1,051 franci/euro, a scăzut de la 4,2230 la 4,1938 lei.


La rândul său, dolarul american s-a depreciat, cursul coborând de la 4,0418 la 4,0017 lei, minimul ultimelor aproape patru luni.

Monedele din regiune aveau o evoluţie uşor diferită faţă de euro. Cea poloneză se deprecia la 3,993 – 4,016 zloţi iar cea maghiară la 300,9 – 302,3 forinţi.


Perechea euro/dolar a crescut la 1,0959 – 1,1015 dolari, cu câteva ore înainte de încheierea şedinţei de Comitetului de politică monetară a Rezervei Federale americane, aprecierea săptămânală fiind de circa 2,5%.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.

Etichete: curs valutar euro