monitorulcj.ro Menu
Economie

TriGranit caută parteneri pentru a-şi recupera banii îngropaţi în terenuri româneşti

sursa foto 168ora.hu Sándor Demján

Grupul TriGranit, controlat de milionarii maghiari Sándor Csányi şi Sándor Demján (foto), intenţionează să intre în parteneriate de dezvoltare imobiliară pentru a-şi recupera banii plătiţi pe cele câteva sute de hectare de teren din România, după ce a constatat că vânzarea lor nu i-ar amortiza nici jumătate din valoarea investită iniţial.

Compania are în proprietate circa 382 ha de teren la nivel de ţară în oraşe precum Bucureşti, Cluj, Constanţa şi Braşov, pe care avea în plan să dezvolte o serie de proiecte imobiliare înainte de izbucnirea crizei. Toate loturile TriGranit au fost scoase la vânzare după ce România a ieşit de pe radarul de investiţii al companiei, scrie capital.ro.

„Problema noastră cu terenurile pe care le avem în România este că am plătit destul de mulţi bani pe ele, astfel încât o simplă vânzare care să amortizeze măcar jumătate din preţul plătit iniţial este practic imposibilă“, a declarat Bogdan Macarie, directorul de dezvoltare al TriGranit. El consideră că TriGranit nu se află într-un blocaj în România, ci că piaţa locală nu oferă parametrii necesari pentru planurile companie.


Schimbare de acţionariat

Fondul american TPG Capital, unul dintre cele mai mari fonduri de private equity din lume, se află într-o etapă finală de a intra în acţionariatul TriGranit, după ce în 2013 a cumpărat dezvoltatorul de spaţii logistice P3, prezent şi în România. Achiziţia ar putea reprezenta ieşirea din acţionariatul TriGranit a milionarilor Sándor Csányi şi Sándor Demján (care este şi unul dintre fondatorii companiei).

TriGranit a intrat pe piaţa românească prin intermediul lui Árpád Pászkány, fostul patron al CFR Cluj, care le-a pus la dispoziţie o parte din terenurile pe care le au acum în portofoliu. Compania a dezvoltat mallurile Polus Center Cluj şi Maritimo Shopping Center Constanţa, ambele intrate ulterior în portofoliul austriecilor de la Immofinanz, şi ei acţionari în TriGranit. Compania a mai fost implicată şi în celebrul proiect Esplanada, ce trebuia dezvoltat lângă Biblioteca Naţională din Bucureşti într-un Parteneriat Public-Privat. Din cauza problemelor juridice cu terenul, proiectul ce trebuia să înghită un miliard de euro a fost suspendat.


Sándor Csányi este cel mai bogat ungur, cu o avere de 500 mil. dolari în 2014, şi mai deţine participaţii la OTP Bank şi compania petrolieră MOL. Sándor Demján a ocupat în 2012 locul patru în topul celor mai bogaţi maghiari, cu o avere estimată la 332 mil. euro. El este fondatorul grupului Demján din care fac parte, printre altele, companiile TriGranit, Gránit Bank şi Arcadom.