monitorulcj.ro Menu
Economie

Loteria bonurilor fiscale. Care sunt bonurile câştigătoare la a doua extragere

A doua extragere ocazională a Loteriei bonurilor fiscale a fost organizată duminică, pentru bonurile emise în perioada 29 martie - 31 mai, fondul de premiere, de un milion de lei, urmând să fie împărţit între cel mult 100 de câştigători.

Luna câştigătoare: 5 – luna mai.

Ziua câştigătoare: 23


Valoarea câştigătoare: 135

Bonurile fiscale de 135 de lei din 23 mai sunt câştigătoare la prima etapă a Loteriei bonurilor.


Bonurile fiscale de 135 lei din 23 mai sunt câştigătoare la prima etapă a Loteriei bonurilor, urmând să participe la o nouă extragere dacă vor exista mai mult de 100 astfel de bonuri.

Persoanele care deţin unul sau mai multe bonuri fiscale emise la 23 mai, cu valori între 135,00 lei şi 135,99 lei, se pot prezenta în următoarele 30 de zile la unităţile ANAF, cu bonurile în original şi o copie a actului de identitate.


Fondul de premiere, de un milion de lei, va fi împărţit între cel mult 100 de câştigători.

La a doua extragere pentru loteria bonurilor fiscale, organizată duminică, după cea din 13 aprilie, valoarea bonurilor fiscale câştigătoare, de 135 lei, a fost stabilită printr-o extragere în trei etape: o bilă pentru luna emiterii bonului - cifra 5, o bilă pentru ziua emiterii bonului - cifra 23, urmate de ultima etapă, cu trei bile reprezentând valoarea bonului - cifrele 1, 3 şi 5.


Această a doua extragere a Loteriei bonurilor fiscale a fost organizată pentru bonurile emise în perioada 29 martie - 31 mai 2015, fondul de premiere, de un milion de lei, urmând să fie împărţit între cel mult 100 de câştigători.

Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului.