monitorulcj.ro Menu
Economie

„Campionii în Business” ai Transilvaniei, premiați la Cluj-Napoca (P)

Zece companii din Transilvania au fost premiate în cadrul ediției din acest an a „Campioni în Business”, care a avut loc, la sfârșitul lunii octombrie, la Cluj-Napoca. Partenerii evenimentului - Enterprise Investors, BCR, PwC România şi Asociația Triple Helix - au acordat premii companiilor cu cea mai bună evoluție a cifrei de afaceri, a profitului și a numărului de angajaţi.

Conferința a inclus patru momente-cheie: o parte interactivă, în cadrul căreia Irina Anghel-Enescu, fondatorul și președintele Asociației Triple Helix, le-a adresat o serie de întrebări celor prezenți, urmată de un dialog cu Teofil Mureșan, fondatorul și CEO-ul Electrogroup, totodată și „Antreprenorul Anului”, ediția din 2012 a „Campioni în Business”; evenimentul a continuat cu premierea Campionilor în Business din Transilvania și cu o discuție în cadrul căreia Viorel Curta, Director regional corporate BCR, Șerban Roman, Country Manager Enterprise Investors, și Florin Deaconescu, Partener Audit PwC România, le-au sugerat celor prezenți cum să se pregătească pentru provocările pe care le va aduce mediul de afaceri din țara noastră.

Birocrația, principalul obstacol în calea afacerilor românești


Principalul obstacol în calea afacerilor românești este birocrația. Asta cred 14% dintre antreprenorii, oamenii de afaceri, bancherii, investitorii, consultanții de business și analiștii prezenți la eveniment, care și-au exprimat părerea prin vot. Birocrația este urmată de corupție (13%), de problemele legate de infrastructură (11%), de forța de muncă (7%), de fiscalitate (5%) și de accesul la finanțare (2%). Deși se afla printre variantele de răspuns, niciun participant la eveniment nu a dat vina pe legislația muncii.

Întrebat ce i-ar recomanda unui tânăr capabil, aflat la început de drum, publicul s-a împărțit în două tabere: un procent de 14% l-ar sfătui să-și deschidă propria afacere, în timp ce un procent similar i-ar sugera să muncească mult. Totodată, 12% dintre respondenți au spus că ar trebui să fie onest, 8% că ar trebui să învețe bine la facultate și 4% i-ar recomanda să plece din țară. Un răspuns care se afla pe lista variantelor de răspuns a fost „să se pună bine cu șefii”, dar nu a fost ales de nicio persoană dintre cele prezente.


Teofil Mureșan, CEO Electrogroup: Investiția în educație, cea mai puțin riscantă

Pentru Teofil Mureșan, fondatorul și CEO-ul Electrogroup, desemnat „Antreprenorul Anului” la ediția din 2012 a „Campioni în Business”, succesul înseamnă admirație și respect.


Mai crede că educația nu are vârstă pentru că este unul dintre instrumentele care îi permit fiecărui antreprenor să aibă o viziune de ansamblu și, în funcție de tabloul pe care îl vede, să ia cele mai bune decizii pentru businessul lui. Este convins că motorul oricărei economii este educația, despre care spune că este mai puțin riscantă decât orice altă investiție.

Pentru că orice antreprenor de succes știe să-și facă autocritică și să-și asume greșelile, CEO-ul Electrogroup a mărturisit că are un singur mare regret: că a amânat anumite decizii și că nu le-a luat atunci când trebuia. „Au fost multe decizii importante, dar pe care le-am amânat. Decizii interne. Acum, nu aș mai sta atât de mult pe gânduri și aș fi mai hotărât”, a povestit Teofil Mureșan.


Campionii în Business ai Transilvaniei

Cel mai așteptat moment al evenimentului a fost decernarea premiilor „Campioni în Business”. Companiile Emsil Techtrans (Bihor), care fabrică utilaje pentru prelucrarea metalului, și Irum (Mureș), care fabrică utilaje pentru agricultură și exploatări forestiere, au primit titlul de „Campioni în Business” pentru că au obținut premii la edițiile anterioare ale proiectului și au continuat să aibă rezultate semnificative în business.


Policlinica de Diagnostic Rapid (Brașov), o rețea de clinici și laboratoare private, Agasi (Timiș), care activează în domeniul instalațiilor sanitare, de încălzire și de aer condiționat, și producătorul de semințe microambalate Agrosel (Cluj) au primit trofee pentru că au înregistrat în 2014 o cifră de afaceri între 3 și 15 milioane de lei. Visual Fan (Brașov), care comercializează produse electronice și electrocasnice, producătorul de mobilă Rus-Savitar (Timiș) și Benvenuti (Bihor), al cărei domeniu de activitate este comercializarea articolelor de încălțăminte și piele, au fost premiate pentru că au avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 15 milioane de euro.

Au fost și două premii speciale, acordate unor companii cu viziune: producătorului de lactate și brânzeturi Albalact (Alba) și companiei Saladbox (Cluj), care activează în domeniul restaurantelor.

Sfaturi pentru antreprenori

Conferința s-a încheiat cu un panel în cadrul căruia Viorel Curta, Director regional corporate BCR, Șerban Roman, Country Manager Enterprise Investors, și Florin Deaconescu, Partener Audit PwC România, le-au prezentat antreprenorilor care au participat la eveniment direcții utile pentru businessurile lor.

Potrivit lui Viorel Curta, Director regional corporate BCR, este foarte important ca antreprenorii să aibă viziune și să își poată finanța businessurile. În acest context, a atras atenția că mulți antreprenori vin la bancă și spun că vor să facă bani mai repede: „Banii se fac încet. Antreprenorii trebuie să aibă continuitate și să fie capabili să-și estimeze riscurile”.

În opinia lui Șerban Roman, Country Manager Enterprise Investors, fiecare antreprenor de succes trebuie să-și asume riscuri și să știe când anume să ia anumite decizii: „Important este să știi cum să balansezi: ce trebuie să faci, ce decizie trebuie să iei ca să mergi înainte și ce decizie să eviți ca să nu ai un dezavantaj competitiv”.

Florin Deaconescu, Partener Audit PwC România, a subliniat că principalele teme de interes pentru antreprenori și executivi în această perioadă sunt nevoia de reorganizare, schimbările din mediul economic global și potențialul impact al tehnologiei asupra businessului. Referitor la ultimul subiect, i-ar sugera fiecărei persoane care deține sau conduce o afacere să se întrebe care ar putea fi impactul dezvoltarii din domeniul tehnologic asupra afacerii lui și asupra domeniului în care activează. Astfel, va fi pregătit să facă față provocărilor ce vor veni.