monitorulcj.ro Menu
Economie

Dolarul va atinge, în 2016, noi maxime

Creşterea consistentă a cererii venită pe final de an din partea comercianţilor, a provocat scăderea leului faţă de principalele valute.

În ultima şedinţă a anului trecut cursul euro a fost stabilit la 4,5245 lei, mai sus cu 4,24 bani faţă finalul anului trecut, cel al dolarului la 4,1477 lei, în creştere cu aproape 47 bani, iar cel al francului elveţian la 4,1757 lei, aprecierea fiind de 45 de bani comprativ cu ultima şedinţă din 2014.

Anul trecut a fost unul al recordurilor negative pentru leu, dolarul atingând, în 3 decembrie, un maxim istoric de 4,4220 lei, iar francul elveţian unul de 4,5817 lei, în 23 ianuarie. La rândul său, euro a atins, în 29 decembrie, maximul ultimilor doi ani de 4,5381 lei.


Vedeta acestui an va fi dolarul american, care va beneficia de noua politică monetară a Rezervei Federale americane. Aceasta a început, la jumătatea lunii trecute, un proces de majorare a dobânzii, după o pauză de circa zece ani. Analiştii anticipează, pentru finalul anului, un nivel al dobânzii de peste 1%, care va contrasta cu cea din zona euro, care este de circa 0%. La fragilizarea euro contribuie şi injecţia de lichiditate, 60 miliarde euro/lună, din partea BCE care are scopul de sprijini economia zonei.

Estimarea pentru acest an din partea Comisiei Naţionale de Prognoză este de 4,44 lei/euro, respectiv 3,93 lei/dolar, iar la stabilirea bugetului de stat s-a luat în calcul o medie 4,44 lei/euro.


Banca centrală va lupta în acest an, pe lângă deflaţie, cu creşterea explozivă a importurilor, iar pentru a ţine sub control deficitul comercial ar putea permite o lărgire a culoarului de fluctuaţie al euro, care ar putea depăşi, sporadic, pragul de 4,6 lei, sau chiar pe cel de 4,7 lei.

Majoritatea analiştilor consideră că BNR va menţine dobânda sa de politică monetară la minimul istoric de 1,75%, existând şi posibilitatea reluării ciclului de creştere, pentru a încetini creşterea consumului şi supraîncălzirea economiei. O astfel, de măsură este necesară după scăderea TVA.


În privinţa cursului francului, este posibil ca Banca Naţională a Elveţiei să revină la o politică de slăbire a monedei, după ce la începutul anului trecut a scurtcircuitat pieţele renunţând la pragul de apreciere de 1,20 franci/euro, decizia care a afectat exporturile elveţiene.

Perechea euro/dolar a încheiat anul pe pieţele americane la 1,0855 dolari, faţă de 1,2150 dolari, la finalul lui 2014, infirmând prognozele de la începutul anului, care vedeau perechea la 1,18 dolari.


Analiştii de la Goldman Sachs estimează o apreciere a dolarului de 14%, până la finalul lui 2017, în concordanţă cu diferenţialul de politică monetară care există între BCE şi Fed.

Etichete: 2016 curs valutar dolar