monitorulcj.ro Menu
Economie

Transgaz, frigul şi milioanele umflate

Transgaz a făcut câteva tranzacţii pe care jurnalistul Moise Guran le-a catalogat drept „suspecte” şi „nişte găinării”, însă trebuie şi autorităţile să se sesizeze în sensul acesta.

Transgaz a cumpărat de la Gazprom (compania rusească de gaze) gaze la tarif dublu şi nu era nevoie de aşa ceva. Pur şi simplu temperaturile care ne lasă pe noi fără gaze nu erau un aşa pericol. Jurnalistul Moise Guran apreciază în emisiunea Biziday că afacerea aşa cum a fost ea făcută cu nişte intermediri care au câştigat cam 1,5 milioane de euro, iar România a pierdut în total 24 de milioane de euro, este de interesul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Pentru prima dată în istorie Transgaz a cumpărat gaze din Rusia în locul distribuitorilor, asta de teamă că ar putea avea probleme cu presiunea în zilele geroase cu consum mai mare. Aşa că a comandat peste 20 de milioane de metri cubi, deşi depozitele aveau gaze.


Aşa a ajuns Transgaz să plătească până la 110 megawatt/h, un tarif mult mai mare ca cel al gazului care ar fi putut intra în ţară prin conducta de vest.

La bursa din Viena gazul natural costă 63 de lei pentru că o bună parte din cantitatea vândută în vest vine tot de la Gazprom (Rusia), ceea ce înseamnă că diferenţa de preţ a intrat în buzunarul intermediarilor de la care a cumpărat Transgaz.


„Se pune problema ca un furnizor, care întâmplător este şi 100% subacţionar al Gazprom, a cumpărat potenţial la 60-63 de lei megawatt-ul şi l-a vândut la 110 lei megawatt-ul. Adică o marjă de profit de 40 de lei. Este clar că aceste preţuri vor ajunge în buzunarul românilor să ducă la o creştere a facturilor. Autorităţile române trebuie să-şi accepte un element de incompetenţă”, a declarat Dumitru Chisăliţă, expert gaze naturale.

Reprezentanţii Transgaz dau vina pe cel mai mare ger din ultimii 50 de ani când justifică acest preţ. În plus spun că furnizorii nu s-au oferit să aducă gaz prin conducta Arad – Szeged, iar singura variantă a companiei de stat a fost să apeleze la intermediarii ce aduceau gaze din Rusia.


În plus achiziţia s-a făcut printr-o platformă a bursei de mărfuri nefolosite până atunci. Furnizorii nu vedeau cine participă la licitaţie, iar drumul a fost lăsat liber pentru cei care aduceau gaze din Rusia.

„Este vorba de un prim set de tranzacţii, 26 la număr, care au fost realizate în decurs de două zile de către compania naţională Transgaz. Fiind primele tranzacţii jucătorii din piaţă nu-s obişnuiţi cu acest nou mecanism”, a spus Alexandru Coita, director strategie Bursa Română de Mărfuri.


Autorităţile spun că şefii Transgaz s-au grăbit să cumpere gaze fără să ştie dacă vor avea sau nu nevoie de ele. Problema este că importurile scumpe vor fi plătite tot de consumatori lunile următoare.

„Platforma informaţională pe care o are la dispoziţie Transgaz nu le dă această posibilitate să ştie în fiecare moment cine face dezechilibrul. Face nişte estimări”, a menţionat Nicolae Havrileţ, preşedinte ANRE.


Pentru preţurile cumpărate din Rusia Transgaz a plătit aproape 24 de milioane de lei. Dacă întreaga cantitate ar fi fost luată de pe bursa din Viena economia ar fi fost de peste 6 milioane de lei, cu tot cu taxele de transport prin Austria şi Ungaria.

„Aşteptăm DNA-ul să vedem cum au deschis ăia o platformă specială ca să facă nu o inginerie, ci o găinărie. Asta-i o găinărie”, a concluzionat Moise Guran.