monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro a scăzut sub pragul de 4,50 lei

Perspectivele ca Rezerva Federală americană să întârzie pentru iunie următoarea majorare a dobânzilor, după încetinirea economiei SUA la finalul anului trecut, şi creşterea uşoară a preţului la ţiţei au produs o majorare a plasamentelor în activele considerate riscante.

Scăderea aversiunii faţă de risc s-a făcut simţită şi pe piaţa valutară locală iar cursul euro a scăzut de la 4,5320 lei, la începutul perioadei la 4,5013 lei, la finalul ei, medie care nu a mai fost atinsă din 17 decembrie.

Şedinţa de vineri s-a deschis 4,5080 lei, cotaţie apropiată de cea de la închiderea de joi, ordinele de vânzare de valută aducând euro până la un minim de 4,4950 lei, tranzacţiile de la închidere realizându-se la 4,4920 – 4,4950 lei.


Eventualele atacuri speculative asupra leului sunt contracarate de către BNR prin menținerea, la recenta şedinţă a Consiliului său de Administraţie, a dobânzii de politică monetară la 1,75%/an, nivel stabilit în mai 2015, chiar dacă inflaţia se află în teritoriu negativ. Reamintim că luna trecută, atunci când euro forţa depăşirea pragului de 4,54 lei, banca centrală a decis să majoreze lichiditatea în valută din piaţă prin reducerea rezervelor obligatorii în valută de la 14 la 12%.

De altfel, noua prognoză de inflaţie a băncii centrale arată că preţurile ar putea reveni în culoarul ţintit la începutul lui 2017, 2,5% plus/minus un punct procentual.


Cursul dolarului american s-a prăbuşit, de la 4,1723 lei, la începutul intervalului analizat, la 4,0240 lei, la finalul acestuia, minim al ultimelor trei luni, atunci când cotaţiile din piaţa valutară au fluctuat între 4,013 şi 4,048 lei. Scăderea a fost provocată de deprecierea seminficativă a dolarului faţă de euro.

Media monedei elveţiene, care a scăzut pe pieţele internaţionale la 1,12 franci/euro, minim al ultimului an, a coborât de la 4,0838 la 4,0279 lei, minimul ultimelor cinci luni, pentru a încheia perioada la 4,0583 lei.


Perechea euro/dolar a crescut de la 1,0834 la 1,1237 dolari, mai sus cu circa 5% faţă de începutul anului, pentru ca la finalul intervalului pieţele americane să închidă la 1,1158 dolari.

Tendinţele din piaţă au fost influenţate, în primul rând, de datele referitoare la piaţa muncii din SUA. La începutul săptămânii, publicarea datelor din sectorul particular au nemulţumit investitorii, ceea ce a produs scăderea precipitată a dolarului. Însă la finalul ei, Departamentul Muncii al SUA a anunţat scăderea şomajului sub pragul de 5%, la 4,9%, pentru prima dată în ultimii 8 ani, dar şi o creştere a salariului mediu orar.


Aceste date sunt printre cele mai urmărite de Rezerva Federală americană atunci când îşi stabileşte politica monetară.

Analiza cuprinde perioada 15 februarie.