monitorulcj.ro Menu
Economie

RCA în rate şi scumpiri pentru anumiţi şoferi

Autoritatea pentru Supravegherea Financiară a trimis în Parlament proiectul de modificare a normelor RCA.

Documentul propune modificări fără precedent la legea asigurării auto obligatorii. Acesta ar urma să fie adoptat la jumătatea lunii aprilie, potrivit unor surse parlamentare, informează capital.ro.

Șoferii cu amenzi, în special pentru viteză, sau nerespectarea culorii semaforului ar putea plăti un tarif mai mare atunci când încheie o poliță de asigurare auto, potrivit modificărilor aduse la Legea RCA, trimise în Parlament de către ASF. „Instituția (n.red. - Consiliul Concurenței) susține continuarea demersurilor ASF pe lângă Poliția Română, astfel încât, în procesul de subscriere, societățile de asigurare autorizate să practice asigurări auto să aibă acces la informații limitate privind cazierul de conducător auto al clienților.


Considerăm că informațiile privind anumite contravenții aplicate în trafic șoferilor, obținute în urma exprimării acordului expres al acestora, ar putea fi utile societăților de asigurare în procesul de evaluare a riscului, astfel încât prima de asigurare să reflecte cât mai fidel riscul asociat”, se arată într-un raport al Consiliului Concurenţei, privind piața asigurărilor auto. Consiliul Concurenței mai recomandă ca plata taxelor și impozitelor aferente autovehiculelor să fie condiționată de prezentarea unei polițe RCA valabile la data plății.

Proiect de lege privind modificarea normelor RCA. Top modificări ale normelor RCA

Posibilitatea plăţii poliţei RCA în rate;
Compensarea directă (repararea maşinii pe propriul RCA);
Răscumpararea primei de asigurare;
Şoferii cu amenzi pentru viteză plătesc RCA mai scump;
Introducerea unui contract, împreună cu eliberarea poliţei;
Contractul RCA se prelungeşte automat, fără notificare.;
Penalităţi de întârziere la jumătate aplicate asiguratorilor;
Cresterea termenului de plată a despăgubirii la 15 zile;
Notificarea asigurătorului RCA în caz de daună în 5 zile lucrătoare de la accident;
Cresc limitele maxime de despăgubire plătite de asigurător.