monitorulcj.ro Menu
Economie

Darea în plată merge mai departe fără Prima Casă

Parlamentarii şi bancherii au ajuns la o concluzie comună în privinţa legii dării în plată. Creditele luate prin programul Prima Casă nu vor intra sub incidenţa actului normativ.

Oficialii BNR vor însă ca de lege să beneficieze doar clienţii ale căror rate depăşesc 65% din veniturile lunare și ameninţă că aplicarea prevederilor actuale vor duce la scăderea ratingului de ţară.

Reprezentanţii PSD şi PNL au discutat zilele trecute cu iniţiatorul legii şi au căzut de acord asupra modificărilor care vor fi aduse proiectului legii dării în plată. Chiar şi aşa, reprezentanţii BNR spun că mai este loc de îmbunătăţiri.


„Afecteaza grav accesul la credite pentru populaţia tânără şi pentru cei cu venituri reduse. De ce? Pentru că determină creşterea avansului undeva la 35-40% după aplicarea legii, pentru că determină creşterea perioadei de timp pentru economisirea acestui avans, de la un an pentru Prima Casa şi trei ani în condiţii standard, la opt ani după aplicarea legii. Determină scumpirea creditelor. La un credit echivalent în lei a 60.000 de euro, creşterea ratei va fi de la 680 de lei la 978 de lei după aplicarea legii”, a explicat Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naţionale, citat de digi24.ro.

Reprezentanţii BNR au venit cu noi propuneri de amendamente.


„Datoria lunară la bancă, respectiv rata de plătit de către debitor, să se situeze la peste 65% din venitul lunar net. Legea sa nu fie imperativă. În cazul neadoptării amendamentelor menţionate, există un risc ridicat privind afectarea reputatţei şi credibilităţii instituţiilor româneşti, deteriorarea ratingului de ţară”, a spus prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu.

Parlamentarii însă nu se lasă intimidaţi de ameninţările oficialilor BNR.


„Deşi nu mă sperii cu uşurinţă aproape am tresărit când am auzit vorbindu-se despre deteriorarea ratingului de ţara şi despre risc sistemic. Ce n-am auzit de la BNR, n-am auzit o apreciere exactă a riscului care a apărut în sistemul nostru bancar mulţumită lăcomiei şi nesăbuinţei băncilor, lipsei de intervenţie a BNR şi a noastră, a celor care decidem din punct de vedere politic”, spune Ioan Cupşa, vicepreşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor.

Bancherii şi reprezentanţii partidelor politice au convenit ca programul Prima Casă să fie eliminat din lege. Urmeză să fie introdusă şi o valoare maximă de 250.000 de euro a creditelor cărora li se aplică legea, valabilă şi pentru creditele de nevoi personale cu ipotecă.


„Marota aceea care a fost vehiculată luni de zile, că de lege beneficiază samsarii imobiliari, dezvoltatorii sau alte categorii sociale care au luat creditele ca să facă afaceri a fost eliminată”, susţine iniţiatorul legii, deputatul PNL Daniel Zamfir.

Noua variantă a legii dării în plată, modificată după ce a fost retrimisă în Parlament de preşedintele Klaus Iohannis, ar urma să fie votată săptămâna viitoare în Camera Deputaţilor.