monitorulcj.ro Menu
Economie

Eurostat: România are una dintre cele mai mici rate ale şomajului din UE

Cu un şomaj de doar 6,5%, România marchează una dintre cele mai mici rate ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă din rândul statelor membre ale Uniunii Europene, potrivit datelor publicate de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.

Rata medie a şomajului la nivelul statelor UE a fost de 8,9% în februarie. Cele mai mari rate ale şomajului au fost înregistrate în februarie în Spania (20,4%), Croaţia (15,1%), Cipru (12,3%) şi Portugalia (12,3%), în timp ce statele cu cel mai scăzut şomaj au fost Germania (4,3%) şi Cehia (4,5%).

Totuşi, şomajul foarte scăzut la un număr de salariaţi care nu acoperă nici un sfert din totalul populaţiei din România ridică semne de întrebare privind modul în care se realizează aceste statistici.
Cu o populaţie de 20 de milioane de locuitori, în România doar 4,57 milioane au statut de salariat, iar şomajul este de 6,5%.


În comparaţie, Cehia, dintr-o populaţie totală de 10 milioane de locuitori, 5 milioane sunt salariaţi, iar şomajul este de 4,5% (cu doar 2 puncte procentuale mai scăzut decât în România), iar numărul de şomeri este de 240.000 de persoane.